„S-a greşit tactica“

merlier.jpg

Pe un stadion pustiit de fani, „studenţii” lui Alpar Meszaros au clacat lamentabil în faţa unui adversar accesibil. Belgianul dintre buturile alb-negrilor admite că s-au făcut greşeli şi că echipa are nevoie de un psiholog. Clujenii au început cum nu se putea mai prost campionatul şi au pierdut primele puncte pe teren propriu. Portarul Merlier a părăsit terenul de joc cu capul plecat şi nu a evitat să-şi arate nemulţumirea faţă de modul cum s-a abordat partida cu Drobeta Turnu Severin. „Din punctul meu de vedere s-au făcut unele greşeli tactice. Nu e normal să atacăm la scorul de 1-0. Trebuie să încercăm să jucăm fotbal, şi nu rugby”, a opinat belgianul, făcând trimitere spre conducerea tehnică. Dar nu numai antrenorul Alpar Meszaros s-a „lipit” la criticile lui Merlier. Belgianul şi-a taxat şi colegii de echipă, care au ratat exasperant de multe ocazii de gol. „Cea mai mare problemă în echipă este mentalitatea. De aceea nu dăm gol. Nu avem un psiholog, ceea ce nu e firesc, şi trebuie să ne rezolvăm singuri problemele”, a mai spus Merlier.

“Universitatea dispune de jucători buni, dar nu sunt puşi la punct cu condiţia fizică. Nu mă leg de aspectele tehnico-tactice” – Iulian Mihăescu, antrenor FC Drobeta

“Nu-mi explic căderea fizică a jucătorilor. Jocul prestat m-a făcut să-mi fie ruşine” – Alpar Meszaros, antrenor „U” Cluj

Sursa Prosport.ro

(Visited 3 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of