15.10.2011 -15 M – RE-evolutia MONDIALA

 

Primul protest la nivel mondial al celor nemultumiți de sistemul actual

Mai multe fotografii găsiți pe Vifo.ro

Astăzi am participat la cea mai mare manifestație la nivel mondial care a început în data de 15 mai în Spania și desigur și în Valencia, ca o nemulțumire a populației față de starea actuală a vieții în lume.

Așa cum mă așteptam au fost foarte multe persoane de toate vârstele și de toate categoriile sociale, deoarece aproape în toate țările normale oamenii sunt din ce în ce mai conștienți că omenirea și politicile actuale sunt greșite și vor doar un contral total, nu ceva bun pentru OAMENI!

Astfel noi cei 98% care suntem sclavii celor 2% care dețin capitalul pe spatele nostru trebuie sa acționăm să aducem lumea pe drumul cel bun.

În Germania au manifestat mii de persoane peste 8000 dupa aproximarile pe care le-am  găsit în presă. În Spania au fost cei mai mulți participanți sute de mii în orașele mari. În Belgia peste 10.000 de persoane au manifestat pașnic. La fel în Franța, SUA, Canada, Israel, Noua Zeelandă, Australia (unde au participat aprox. 2000 de persoane inclusiv reprezentanți ai aborigenilor), Japonia, Filipine, Taiwan etc. În total peste 82 de țări și 900 de orașe de pe întreg mapamondul.

Este un semn uriaș că progresul și globalizarea depind doar de noi! De astăzi toți oamenii cu bun simț vor lucra pentru o lume mai bună, pentru a schimba în bine viața pe de TERRA.

A fost superbă atmosfera, însuflețirea tuturor OAMENILOR pentru o cauză comună, dar în același timp o manifestare pașnică și care vrea să tragă un semnal de alarmă politicienilor, băncilor și masonilor care conduc greșit lumea în aceste moment. Ori își schimbă politica ori o vom schimba noi cei care ne dorim să trăim într-o lume LIBERĂ și care să aparțină OMULUI cu BUN SIMȚ! De astăzi toți cei care au participat la acest marș lucrează pentru a schimba actuala ordine mondială! Nu va fi ușor dar împreună vom reuși!

Păcat că nici un oficial de la vreo banca, sau instituție publică nu a participat la manifestare…dar poate le vine mintea la cap și îți revizuiesc strategiile pe viitor. Nu vindem democratia celor de la BCE și nu ne prostituăm!

Toți pentru unul și unul pentru toți va reuși să schimbe actuala politică mondială!

Totuși am un mare regret că românii nu s-au mobilizat pentru acestă zi, oare sunt mulțumiți românii cu viața actuală? Se pare că da:(  Ori am devenit un popor egoist pe care nu-l mai interesează nimeni și nimic? Doar propria ogradă, casă, mașină, 2-3 copii și atât?! Păcat că suntem mai americani ca și americanii, mai catolici decât Papa și că ne-am pierdut OMENIA și RESPECTUL caracteristic poporului român. Suntem cei mai credincioși din lume dar suntem cei mai criminali din Europa, suntem cei mai săraci dar avem cele mai scumpe mașini și case, toți vor copii cât mai mulți dar avem cei mai mulți copii fără părinți, de ce nu îi vrea nimeni?

Oare când o să simțim cu adevărat ce spune imnul național și o să acționăm???

 

REVOLUȚIA MONDIALĂ A ÎNCEPUT!

Mai multe fotografii găsiți pe Vifo.ro

Preferi să fii un sclav modern sau vrei să fii un OM liber! Tu alegi!

 

Manifestul în română:

Noi suntem oameni obişnuiţi. Noi suntem ca tine: oameni, care trezesc în fiecare dimineaţă pentru a studia, lucra sau a găsi un loc de muncă, oameni care au familie şi prieteni. Oameni, care muncesc din greu în fiecare zi pentru a oferi un viitor mai bun pentru cei din jurul nostru.

Unii dintre noi ne considerăm progresivi, alții conservatori. Unii dintre noi sunt credincioşi, alții nu. Unii dintre noi au definit în mod clar ideologile lor, alții sunt apolitici, dar toţi suntem în îngrijorați şi furioși cu privire la perspectivele politice, economice şi sociale pe care le vedem în jurul nostru: corupţia politicienilor actuali, oameni de afaceri, bancheri, lăsându-ne neajutorați, fără glas.

Această situaţie a devenit normală, o suferinţă de zi cu zi, fără speranţă. Dar, dacă ne unim forţele, putem schimba acest lucru. E timpul să schimbăm lucrurile, e timpul să construim o societate mai bună împreună! Prin urmare, susţinem cu tărie că:

◦ Priorităţile oricărei societăți moderne trebuie să fie egalitatea, progresul, solidaritatea, libertatea culturii, durabilitatea şi dezvoltarea, bunăstarea şi fericirea popoarelor.

◦ Acestea sunt adevăruri inalienabile care ar trebui să fie respectete în societatea noastră: dreptul la o locuinţă, ocuparea forţei de muncă, cultură, sănătate, educaţie, participare politică, libera dezvoltare personală, precum şi drepturile consumatorilor pentru o viaţă sănătoasă şi fericită.

◦ Statutul actual al guvernului nostru și sistemul economic nu are grijă de aceste drepturi, şi de multe ori este doar un obstacol în calea progresului uman!

Democraţia aparţine poporului (demos = popor, Kratos = guvernului), ceea ce înseamnă că guvernul este format din fiecare dintre noi. Cu toate acestea, în Spania, cea mai mare parte a clasei politice nu ascultă poporul. Politicienii ar trebui să fie vocea poporului în instituţii, facilitarea participării politice a cetăţenilor, prin canale directe, care oferă cel mai mare beneficiu pentru întreaga societate, nu să se îmbogăţească şi să prospere pe cheltuiala noastră, care participă numai la dictatura marile puteri economice şi a exploataţiei puterii printr-un bipartidism în frunte cu acronimul PP imobil & PSOE.

◦ Dorința pentru putere şi a acumulării acesteia în scurt timp, a creat inegalităţi, tensiune şi nedreptate, care duce la violenţă, pe care noi o respingem! Obsolescența şi sistemele economice nenaturale le respingem

Obsolescenta şi un model economic nenatural alimentează mașina socială într-o spirală tot mai mare care se consumă prin îmbogăţirea câtorva persoane şi trimiterea celorlalți în sărăcie. Până la colaps!

◦ Scopul sistemului actual este acumularea de bani, nu în ceea ce priveşte eficienţa şi bunăstarea societăţii. Irosind resurse, distrugem planeta, crește şomajul şi consumatorul este nefericit.

◦ Cetăţenii sunt uneltele unei maşini de făcut bani și pentru a îmbogăţi o minoritate, care nu are în vedere nevoile noastre! Noi suntem anonimi, dar fără nici unul dintre noi acest lucru nu ar exista, pentru că noi conducem lumea nu acei masoni care stau ascunși.

◦ Dacă ca și societate învăţăm să nu avem încredere că viitorul nostru este spre o economie abstractă, care nu oferă beneficii pentru majoritate, putem elimina abuzul care care ne afectează pe toți.

Avem nevoie de o revoluţie etică. În loc de a plasa bani mai sus decât fiinţele umane, îi vom în serviciul nostru. Noi suntem oameni, nu produse!

 

Pentru toate cele de mai sus sunt ofensat.

Cred că se pot schimba lucrurile.

Cred că pot ajuta.

Ştiu că împreună vom reuși. Cred că pot ajuta.

Ştiu că împreună putem!

 

Chiar dacă în România nu a avut un mare ecou din păcate, voi crea o pagină dedicată acestui eveniment și sper la următoarea manifestare și românii să se mobilizeze în orașele mari!

15M Cluj-Napoca, Transylvania pe Facebook.

Sper ca pe viitor societatea civilă, ONG-urile să se acționeze mai energic pentru eliminarea sistemului eronat care se încearcă să se implementeze și în ROMÂNIA!

Mai multe detalii despre acest menifest găsiți pe democraciarealya.es

Mai multe fotografii găsiți de la acest eveniment pe Vifo.ro

 

(Visited 7 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

avatar
  Subscribe  
Notify of