Am ajuns în Calais

dscn0338.jpg

Mai multe foto în albumul Calais 2009

Ieri am ajuns în locația Calais unde avem ieșiri în larg.. Este frumos orașelul desi este mai mic parcă ca și Oostende, dar îmi plac mai mult francezii decât flamanzii. E mult mai multă veselie și viață în zonă. Acum sunt într-un bistro unde toți beau vin și se simt bine… Astăzi avem zi liberă, deci am ieșit la plimbat prin zonă să văd cât mai mult din orășel. Am luat-o pe jos că doar așa cred că vezi cel mai bine un oraș. Am vizitat centrul orașului, Hôtel de Ville o clădire superbă, apoi am vizitat 2 parcuri superbe (Richelieu și Saint Pierre, pline de flori, oameni veseli, îndrăgostiți la tot pasul, mici lacuri cu pești mari și frumoși.

 dscn0354.jpg

Mai multe foto în albumul Calais 2009

Apoi am consumat un ecler și o prăjitură Calais de la Boulangerie Calais foarte delicioase și proaspete. Am intrat în patiserie și mă uitam la sortimentele bogate din care pot sa aleg, iar o persoana din spatele meu a așteptat 1-2 minute deși putea să comande liniștit. Apoi am fost întrebat dacă poate să-și cumpere ce dorește că a văzut că nu știu exact ce doresc și să nu mai aștepte. Desigur că l-am lăsat în față să-și cumpere ce dorește.. Foarte serviabili și prietenoși oamenii, și nu este vorba de o chestie comercială, personal cred că mai mult vine din conștiință și din dragostea pentru o viață bună și liniștită.

dscn0456.jpg

Mai multe foto în albumul Calais 2009

Batrâneii se jucau în parc Petanque – joc cu bile al cărui scop este de a arunca bilele de metal cât mai aproape de o ţintă, o mică bilă de lemn colorată, numită şi “cochonnet” (în româneşte “purcica”). Jocul se desfăşoară în mod normal pe o suprafaţă plană de ţărână, pământ uscat acoperit cu praf, dar poate fi jucat şi pe alte suprafeţe cum ar fi iarbă sau pietriş. Plajele cu nisip nu sunt recomandate pentru acest joc. În România s-a practicat un joc asemănător în perioada pre-decembristă numit “pereţica”. În Italia se joacă “boccia”, un joc similar. Petanque este în general asociat cu sudul Franţei, cu zona Provence, de unde de altfel provine. Este sportul cel mai popular în Marsilia. Sportul este jucat, în forma sa cea mai obişnuită de aproximativ 17 milioane de oameni. Sunt peste 480.000 de jucători afiliaţi la Federaţia Franceză de Petanque (Fédération Française de Pétanque et Jeu Provençal – FFPJP). FFPJP este a 4-a federaţie sportivă ca mărime din Franţa. Apoi am vizitat Musee de la Guerre, un mic muzeu cu multe exponate din al doilea Război mondial. La fel ca la muzeele mari am primitaparat cu explicații în funcție de locația unde te afli.

dscn0486.jpg

 Mai multe foto în albumul Calais 2009

Acum am revenit la Bistroul Au Bureau să mănânc ceva că după atatea plimbăreli trebuie și ceva tradițional franțuzesc. Am comandat un Boeuf Bourguignon și un pahar de vin roșu. Preparatul a fost delicios, carnea de vită bine pătrunsă alături de ciuperci și sos de vin. Deși a fost cam mult pentru cât puteam eu consuma, după prăjiturile consumate anterior.

Cam atât pentru astăzi că merg să văd ce mai descoper în zonă.

Toate cele bune din Calais.

(Visited 6 times, 1 visits today)

Nu ratați:

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, “U” Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

2 Comentarii la "Am ajuns în Calais"

Notify of
avatar
Razvan Pascu
Vizitator

Foarte misto in Calais. Nu vrei sa ne povestesti de ce te-ai dus si ce vei face acolo?

wpDiscuz