
Întâmplător am deranjat pisicuțele aristocrate din Valencia de pe o străduță mai puțin circulată:D
Mă scuzați nu a fost cu intenție.
Tomorrow starts today, freelancer, freelover, travel, romania, cluj-napoca, day by day, food, wine, photo

Întâmplător am deranjat pisicuțele aristocrate din Valencia de pe o străduță mai puțin circulată:D
Mă scuzați nu a fost cu intenție.

Befana este celebrată de Epifanie, 6 ianuarie. Epifania după ritul catolicilor este o sărbătoare religiosă, care ia numele de la cuvântul grecesc care înseamnă revelaţie. Este, de fapt, în această zi în care copilul Isus ca Fiu al lui Dumnezeu a fost descoperit de cei 3 Magi. Dar cine erau ei? Ei au fost Balthazar, Melchior şi Gaspar, trei magi care au venit din ţinuturile îndepărtate ale Orientului. Ei au pornit conduși de o stea strălucitoare, o cometă, care nu a apărut niciodată pe cer până atunci. Studiul a acestui fenomen neobişnuit le-a avertizat că ceva cu adevărat mare a fost să se întâmple.
În tradiția italiană Befana este o bătrână vrăjitoare care zboară pe o mătură și lasă cadouri la copii în șosetele din geam sau de lângă sobă. Poate fi comparată cu Moș Nicolae de la noi. Continue reading →

Disciplina totală din Armata Română sau din Societatea Românească. (foto gsp.ro)
Oare până când societatea de la noi o să accepte penibilul spectacol oferit de curații noștri politicieni? Am rămas cu un gust amar să văd că ne lăudăm cu rahaturi..cum sa te lauzi cu mașini vechi de 10-20 de ani din armata română, iar altele expirate sau donate de NATO care au fost folosite pe nu știu unde. Ce mândrie trezește în unii oameni așa ceva. mie personal îmi crează o stare de greață că iar suntem penibili. Continue reading →

Intrarea restaurantului Casa Roberto
Astăzi am avut parte de o zi foarte frumoasă în Valencia. Alături de nişte colegi de facultate ne-am hotărât să mergem la restaurantul – Casa Roberto – unde se face cea mai bună Paella din lume dacă e să ne luam după premiul câştigat de această locaţie plus alte premii câștigate an de an. Locația este foarte primitoare, un restaurant pot să zic de lux, chiar dacă mai au puțin de lucru la serviciile oferite străinilor. Continue reading →

A venit din munți un vultur
Și ne-a zis: -”Români eroi,
Știu un print viteaz și tanar
Ce-ar veni cu drag la voi,
Dacă vreți vi-l dau ca Vodă”.
Noi cu toții: -”Să ni-l dai”.
Și ne-a dat pe Vodă CAROL,
Într-o zi de 10 Mai. Continue reading →

Astăzi am ajuns la postul cu numărul 1000. E mult sau puțin nu știu ce să spun, sunt totuși mulțumit că am ajuns la acest număr chiar de ziua mea. Poate unele dintre posturi nu vi s-au părut interesante, altele au fost deranjante poate, dar spre totuși că unele v-au încântat cât de cât. Mulțumesc tuturor care au intrat cel puțin odată pe site-ul meu, că au comentat sau nu și sper să intrați mai des pe viitor să vă exprimați părerile cu privire la subiectele luate în discuție.
Să fim cu toții sănătoși și voioși.

The snowman is 10 µm across, 1/5th the width of a human hair.
The snowman was made from two tin beads used to calibrate electron microscope astigmatism. The eyes and smile were milled using a focused ion beam, and the nose, which is under 1 µm wide (or 0.001 mm), is ion beam deposited platinum. Continue reading →

Astăzi (9.06.2009) am ajuns în Urk, Olanda după o zi și jumătate de navigat pe mare. A fost destul de oke drumul, doar că spre dimineața a plouat mocănește. Tura mea a fost între 00-04 de stat la cârma velierului. Nu e mare lucru, mai ales că în cea mai mare parte se folosește pilotul automat. Cea mai mare atenție trebuie să o avem față de celelalte bărci să nu existe catastrofe maritime sau să vedem dacă nu sunt incidente, caz în care trebuie să ajutăm cum putem și noi. Continue reading →

Mai multe foto în albumul Calais 2009
Ieri am ajuns în locația Calais unde avem ieșiri în larg.. Este frumos orașelul desi este mai mic parcă ca și Oostende, dar îmi plac mai mult francezii decât flamanzii. E mult mai multă veselie și viață în zonă. Acum sunt într-un bistro unde toți beau vin și se simt bine… Astăzi avem zi liberă, deci am ieșit la plimbat prin zonă să văd cât mai mult din orășel. Am luat-o pe jos că doar așa cred că vezi cel mai bine un oraș. Continue reading →

Mai multe foto in albumul Oostende 2009
A trecut o săptămână de când am ajuns pe Mercedes și am început să simt mai bine viața pe apă. Sunt bucuros că nu am rău de mare așa cum mă așteptam, că altfel era foarte dificil, mai ales în călătoriile de câteva zile. Mi-a plăcut mult în Oostende, arhitectura orașului, organizarea a fost deosebită în toate acținile care au avut loc cu ocazia festivalului maritim de aici. Continue reading →
Lucian Cuibus
Create your badge



