Bravo U CLUJ!

_DSC4159Astăzi U CLUJ a scris istorie în cocina din gruia și a spart balonul artificial creat de groful paskakany. Cuvintele sunt de prisos, faptele vor rămâne în istorie. Cu peste 5000 de U-isti, din totalul celor 7000 de spectatori prezenți la stadion, Șepcile Roșii au dominat partida atât în tribune cât și pe teren. Scorul final a fost de 1-2 pentru Universitatea Cluj (golurile au fost înscrise de către Vali Lemnaru min 17 și Raul Ciupe min. 68), care reușește, să-și învingă marea rivală după 42 de ani după unele statistici. După acest meci U Cluj iese din zona fierbinte a clasamentului, mulțumită golaverajului mai bun și suntem pe primul loc neretrogradabil. Frânarii vor rămâne în acest an fără patron și fără licență și mare lucru dacă nu se vor desființa.

Antrenorul Univeristății Cluj, Mihai Teja a declarat: .„Suntem bucuroși că am câștigat în fața rivalei și dedic victoria suporterilor pentru că trebuie să fie mândrii de noi. Am încercat să dăm tot ce aveam mai bun și le mulțumesc pentru atmosfera. Felicit și jucătorii pentru atitudine și sunt mândru de ei. Diferența s-a făcut la atitudine și determinarea jucătorilor chiar dacă jucătorii lui CFR sunt jucători cu experiență. Este cea mai importantă victorie din cariera mea. Sărbătorim azi și mâine după care revenim cu picioarele pe pământ pentru că nu am realizat nimic.  Lemnaru a fost determinat și mă bucur că nu ar fi dorit să iasă de pe teren”.

Vali Lemnaru: “Ne bucurăm enorm pentru victorie. Nu doar pentru că am intrat în istorie ci și pentru că am urcat peste linia retrogradării. Ați văzut ce fani frumoși avem! Aceștia sunt suporterii noștri. Suntem fericiți că le-am oferit o asemenea bucurie. Trebuie să batem și Gaz Metan.

Pentru fiecare fotbalist, o asemenea victorie e o senzație aparte. Dedic acest gol mamei mele, a cărei zile de naștere a fost ieri. Normal că-mi doresc să ies golgheter, dacă tot am ajuns până aici, la doar un gol de Antal”.

 

Mai jos puteți urmări câteva fotografii de la meciul de ieri.

Numai U!

 Mai multe poze găsiți pe FACEBOOK!

(Visited 8 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of