Comunicat ANAF cu privire la declaratiile europarlamentarului Monica Macovei

anafPe 5 aprilie a.c., în jurul orelor 01.00, inspectorii Direcției Antifraudă Fiscală au efectuat o serie de controale inopinate la un număr de nouă restaurante din București.

Acțiunea a vizat atât verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind emiterea bonului fiscal, cât și evaluarea impactului pe care l-a avut campania inițiată de ANAF, în luna martie, în vederea combaterii evaziunii fiscale și a întăririi disciplinei financiare.

Selecția celor nouă restaurante a fost realizată în urma analizei de profil din care a reieșit că agenții economici vizați au avut în trecut un comportament fiscal cu grad ridicat de risc.

În urma acestor controale a fost suspendată activitatea unui restaurant pentru o perioadă de 30 de zile și au fost aplicate amenzi în cuantum de 38.000 lei.

Din analiza trendului creșterii conformării voluntare și a numărului caselor de marcat vândute, precum și din analiza rezultatelor acestei acțiuni, în raport cu istoricul comportamentului fiscal (identificat de analiza de risc) a agenților verificați, considerăm că această campanie a ANAF a avut ca efect direct modificarea semnificativă pozitivă a comportamentului agenților economici, în sensul respectării prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat și emiterea bonului fiscal pentru fiecare livrare sau prestare efectuată către populație.

Reamintim că, din datele preliminare, gradul de conformare fiscală a crescut cu cca 20%, numărul caselor de marcat vândute către agenții economici a crescut cu 24,32%, iar veniturile colectate la bugetul statului s-au majorat cu aproape un miliard de euro, față de programul stabilit de MFP.

Acțiunile de control ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor continua în același ritm în ceea ce privește verificarea modului în care se respectă prevederile OUG 28/1999, concomitent cu păstrarea ca linie prioritară de acțiune a combaterii ferme a fenomenului de fraudare a bugetului de stat prin intermediul lanțurilor organizate.

În paralel, specialiștii ANAF oferă suport de specialitate reprezentanților Ministerului de Finanțe, în vederea modificărilor legislative cu privire la OUG 28 /1999, în acord cu solicitările mediului de afaceri.
Pe parcursul primului an de funcționare (2014), principalele rezultate înregistrate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală au fost următoarele:

1. Au fost investigate 714 cazuri de fraudă fiscală și vamală și identificate prejudicii totale cauzate bugetului de stat în valoare de 3,47 miliarde lei (cca 787,6 milioane euro), pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală.

2. Valoarea actelor desesizare cu prejudiciu mai mare de 1 mil. EURO a reprezentat 90% în total valoare prejudiciu aferent actelor de sesizare înaintate organelor de urmărire penală.

3. Au fost instituite 1.302 măsuri asigurătorii pentru active patrimoniale, în valoare totală de 2.48 miliarde lei (cca 560 milioane euro).

4. Au fost aplicate 19.429 amenzi contravenţionale în valoare totală de 93.319.350 lei (cca 21,2 milioane euro), aferente unui număr de 13.730 procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. (în principal, cu ocazia verificărilor privind autorizarea activităţilor desfăşurate, provenienţa legală a mărfurilor, dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, respectarea disciplinei financiare).

5. Au fost efectuate confiscări de numerar, venituri din activităţi ilicite şi bunuri, valoarea estimată a acestora fiind de 279.835.918 lei (cca 63,6 milioane euro).

6. Ca urmare a controalelor antifraudă efectuate în domeniul produselor accizate s-au transmis autorităţii competente 16 solicitări de revocare sau suspendare a autorizaţiilor, fiind vizate 9 antrepozite fiscale şi 7 comercianţi en-detail de produse energetice.

7. Pe linia prevenirii şi combaterii fraudelor vamale şi fiscale, au fost stabilite 305 profile de risc care au fost comunicate Direcţiei Generale a Vămilor în vederea instituirii acestora și au fost instituite345 consemne,pentru societăţi al căror comportament fiscal s-a încadrat în profilul de risc determinat (ca urmare a monitorizării permanentă a transporturilor rutiere de bunuri care provin din achiziţii intracomunitare)

SERVICIUL COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA

(Visited 4 times, 1 visits today)

Tweets

Varanul Written by:

Leave a Reply

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of