Cutremurul din Japonia si manipularea

De obicei când sunt astfel de bombardamente mediatice cu diverse “catastrofe” în genul celor din 11 septembrie, după ce am văzut filmările mi-am dat seama repede că e o făcătură a fățarnicilor americani, deoarece fiind în cădere liberă aveau nevoie de un bum pentru a manipula și controla mai ușor invadările împotriva terorismului… Având în vedere că după ultimele analize americanii s-au declarat “învinși”, la summitul economic de la Arizona, de chinezi și japonezi au reînceput după părerea mea ofensiva. Ieri vorbeam cu un prieten despre ce se întâmplă în Japonia și am ajuns la 2 concluzii. Ori natura și-a reintrat în drepturi așa cum face atunci când prostia omenească nu respectă regulile naturale sau varianta mai plauzibilă a fost provocat cutremurul de către americani. Știu că pare inuman dar așa cred că a fost și dovezile care vor apărea în timp vor demonstra sau nu teoria noastră. Prea este evident că pe fondul manipulărilor din Africa de Nord, trebuia să mai existe un bum pentru a distrage atenția lumii/prostimii spre alt pol. Prea multe filmări, poze au apărut dintr-o dată  pe canalele de știri. Cum au apărut acestea când internetul a fost oprit??? Au mers cei din magazine, firme cu înregistrarea la televiziune?? Să fim serioși..poate media a fost promptă și de aceea a venit acest bum dar eu totuși mă îndoiesc. Americanii au vrut să lovească în a 3-a putere mondială care a căzut de pe poziția a 2-a pe care era până anul acesta. Viitorul acestei țări a fost compromis, chiar dacă nu material, calitatea vieții va scădea considerabil. Apa, pământul sunt poluate, aerul la fel de poluat având în vedere că radioactivitatea este foarte mare după explozia de la centrala nucleară Fukushima 1. Păcat că iarăși mor oameni nevinovați pentru niște interese meschine.
Oricum și la noi pe fondul acestor bumuri mediatice se întâmplă multe lucruri dubioase. Achitarea în diverse cazuri a mai multor dubioși să nu le zic infractori că toată lumea știe ce au făcut doar legiuitorul de la noi are ochi de cal,   bivolaru, paskany etc, criminalii de la Gold Corparation obțin autorizații pe bandă rulantă și le mai lipsesc doar 2 pentru a începe legal furtul aurului de la Roșia Montană. Deci încă odată se demonstrează că prostimea este ușor de dus cu zăhărelul, iar tot masonii și suspușii își fac treaba cum vor.

Să auzim numai de bine și sper să-și revină cât mai repede japonezii să-i detroneze împreună cu chinezii definitiv pe americani.

Surse info & foto:

http://news.nationalpost.com

http://www.mediafax.ro

http://www.mediafax.ro

http://www.antena3.ro

http://www.mediafax.ro

http://ziuadecj.ro

(Visited 8 times, 1 visits today)
Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

1
Leave a Reply

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
0 Comment authors
Cutremurul din Japonia = 11 septembrie II! — Cuibus – Tomorrow starts today Recent comment authors

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of
trackback

[…] cum aminteam în postul “Cutremurul din Japonia și manipularea” cred tot mai mult că atât cutremurul cât și tsunami-ul au fost plănuite de americani, care […]