Dansul pentru cei mici

dansEnergia celor mici pare că un sac fără fund, din care oricât ar risipi copii nu se termină niciodată. Au energie pentru orice şi oricând, dar mai ales atunci când tu vrei să te odihneşti. Şi acum vine întrebarea părinţilor, cum să îi facem pe cei mici să îşi consume energia într-un mod constructiv? Ce să le dăm să facă pentru ai ţine ocupaţi o vreme? Ei bine, mulţi părinţii îşi înscriu copii la cursurile de actorie, pictură, arte marţiale, dans sau multe altele. Practic trebuie să observi comportamentul celui mic şi să îţi dai seama ce îi place acestuia să facă, dacă îţi mâzgăleşte pereţii e clar că trebuie să îl înscrii la un curs de pictură, dacă îi loveşte pe cei de grădi, du-l cât mai repede la un curs de apărare, dacă dansează în faţa televizorului îi clar că trebuie să îl duci la câteva cursuri de dans.
Şi cum să alegi ”specializarea” cursurilor? Ei bine, cât e încă mic poţi decide tu pentru el şi să îl înscrii la cursurile pe care tu le consideri potrivite pentru el şi când va creşte îţi va spune dacă ai luat cea mai bună decizie pentru el sau dacă îşi doreşte altceva. Dacă nu ţi-ai dat seama de ceea ce vrea puștiul să facă nu îţi fă griji, deciziile celui mic sunt foarte schimbătoare şi poate la un moment dat chiar îi plăceau cursurile pe care le-ai ales tu pentru el.
Cursurile de dans sportiv copii sunt potrivite pentru cei mici deoarece puștii vor învăţa ce înseamnă răbdarea, eleganța, profesionalismul, lucru în echipa, sincronizarea şi multe altele.
Cum să îi integrezi orele de curs în program? Ca părinte tu îi ştii programul cel mai bine, ştii care zile din săptămână îi sunt mai aglomerate şi care îi sunt mai libere. Dar cred că cel mai bine e să îi pui orele de curs undeva în weekend când cel mic nu trebuie să fie la şcoală, iar în timpul săptămânii să fie cât mai liber ca să aibă timp să se ocupe de teme.
Îţi faci griji că cel mic nu se va integra în grup?
Ei bine, copii de obicei se integrează mai uşor în grupuri, căci ei, spre deosebire de adulţi, sunt mai puţin preocupaţi de modul în care atâta să se comportă o persoană, ei vor doar să se joace şi eventual să înveţe împreună. Ei sunt mai iertători şi nu studiază orice detaliu, mai mult decât atât la fiecare scoală de dans sunt antrenorii de dans. Aceştia îi vor învăţa pe cei mici să danseze, dar se vor asigura şi că puştii se simt bine împreună şi că nu se vor certa sau mai rău lovi.
Deşi uneori, părinţii tind să îl protejeze pe cel mic de orice acest lucru îi poate dăuna copilului, care mai târziu nu va şti să facă diferenţa între lucrurile care îi fac rău de cele care îi fac bine, de aceea trebuie lăsat să cunoască şi să înveţe cât mai multe lucruri noi.

(Visited 5 times, 1 visits today)

Nu ratați:

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Varanul Written by:

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

Notify of
avatar
wpDiscuz