Internship neplatit la Cluj

internship_prandmore.ro_headphone_cuibus_blog_transilvaniaVăd că a început și la Cluj moda cu Internshipurile. Cum la noi nimic nu e normal majoritatea lucrurilor bune din afară preiau o brumă de profesionalism de ureche care distruge conceptul inițial. Uite că cei de la prandmore.ro oferă niște stagii pentru tinerii studenți care vor să lucreze pe nașpa în agenția lor. Adică se caută negrii pe plantație pentru o adeverință. Oare de ce nu se pot face niște internshipuri corecte și la noi, care să asigure și o remunerație pentru munca depusă? Nu cunoșteam agenția asta, dar după ce am intrat pe site-ul lor și am văzut această ofertă cred că ei ar trebui să meargă la niște internshipuri la companiile adevărate de PR. Site foarte slab deci nu văd de ce un tânăr student ar merge la o astfel de societate care acceptă să colaboreze cu criminalii de la Gold Corporation.. Dacă sunteți totuși interesat de astfel de programe de sclavagism gratuit găsiți mai jos anunțul pe care l-am primit pe mail:

„Ești student sau studentă în ultimul an în Cluj, prietenii îți spun „Creativul” și visul tău e să lucrezi într-o agenție de PR? Avem o propunere pentru tine!

PR & MORE lansează ediția de primăvara 2013 a sezonului de practică în agenție. Avem un loc în cadrul departamentului de PR și un loc la design și ne dorim să găsim doi studenți talentați pe care să-i învățăm din secretele meseriei.

Dacă vrei să faci practică în cadrul departamentului de PR, trebuie să-ți placă limba română, să vorbești fluent și o limbă străină și să ai în buzunar cunoștințele de Word, Excel și PowerPoint.

Pentru design, știm că te exprimi mai ușor în Photoshop, Illustrator și InDesign decât în cuvinte și trebuie să cunoști sistemul de operare Mac OS.

Ți-am atras atenția? Uite ce ai de făcut:

1. Pregătește-ți CV-ul.

2. Rezolvă următoarea temă de lucru:

O agenție de PR împlinește 5 ani de activitate.

a. pentru PR: Realizează o strategie de promovare a agenției centrată pe acest eveniment.

b. pentru design: Propune un concept vizual de promovare a aniversării și declină-l pe cel puțin trei suporturi.

3. Trimite CV-ul și tema de lucru pe adresa office@prandmore.ro, specificând în titlul pentru ce departament aplici, până în data de 10 martie 2013, ora 23.59.

4. Urmărește pagina de Facebook a agenției pentru a afla dacă ai fost selectat. Anunțul se va face în data de 15 martie.

Practica va începe în 18 martie. Timp de două luni și jumătate, până în 3 iunie, studenții aleși vor lucra cot la cot cu specialiștii din agenție, vor avea ocazia să participe la proiecte și să acumuleze experiență reală. La finalul stagiului, absolvenții vor primi adeverințe de practică și, dacă s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, recomandări pentru viitorii angajatori.

Așadar, spor la treabă și inspirație la idei creative! „

Nu ratați:

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

1 Comentariu la "Internship neplatit la Cluj"

Notify of
avatar
Sachinthaka
Vizitator

si eu sunt absolventa unei facttuali de pe urma careia sunt ferm convinsa ca nu voi castiga un banut. domeniul pentru care m-a pregatit este acaparat de fii, fiice, nepoti si nepoate.cat despre piesa prezentata, spune un mare adevar !

wpDiscuz