Limba latină este o limbă românească?

Religion-to-Spirituality-Limba_latin_este_o_limba_româneasca_cuibus_blog_transilvaniaChiar dacă istoricii ne tot bagă în cap că limba română este de origine latină, de mic aveam îndoieli asupra acestei afirmații care nu prea stă în picioare. Romanii au stat puțin timp aici, experiența de viață de până acum mi-a demonstrat că în Italia nu prea se înțelege lumea din zone diferite, ceea ce la noi nu prea se întâmplă, chiar dacă apar diferențe la unele regionalisme, viteza de pronunțare a unor cuvinte ș.a. Enigma rămâne în continuare până când specialiștii vor demonstra contrariul. Totuși am descoperit o declarație a unui om – Miceal Ledwith – care a ajuns la sursele de informații din interiorul Vaticanului, având în vedere că a fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea!

“Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).” (minutul 52:21)

Să sperăm că adevărul va ieși odată și odată la suprafață, iar cărțile și sursele din Vatican, vor confirma această declarație mia mult decât interesantă. Sunt curios cum vor reacționa istoricii la această declarație. A fost “plătit” oare și acest domn de dacomanul Roxin?

(Visited 10 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

avatar
  Subscribe  
Notify of