Meci de Europa League pe Cluj Arena

Antrenorul_Cristi_Pusztai_fotbal_pandurii_tg_jiu_cuibus_blog_transilvania_romaniaAstăzi Cluj Arena sau stradionul Dr. Mircea Luca cum le place la U-iști să-l numească se va juca primul meci de Europa League la fotbal masculin, dintre Pandurii Târgu Jiu și Hapoel Tel Avivdin turul 3 preliminar al Ligii Europa, ediţia 2013-2014, partidă programată, astăzi, 1 august 2013 de la ora 20.00. Chiar dacă nu joacă U Cluj sunt convins că iubitorii de fotbal vor veni să vadă o echipă românească, vicecampioana româniei – Pandurii Târgu Jiu, care are mulți jucători care au fost la U CLUJ, amintesc doar Alin Buleică, mijlocaşul care în campionatul trecut a fost unul dintre cei mai buni componenţi ai „Şepcilor roşii”, Bogdan Unguruşan – un produs sută la sută al Universităţii Cluj, Valentin Lemnaru – unul din golgheterii „studenţilor” în sezonul cînd „U” a revenit în Liga 1, cipriotul Christou Paraskevas, brazilianul Erico da Silva.

Al patrulea meci internaţional pe “Cluj Arena”
Chiar dacă e cel mai important meci organizat din 1 octombrie 2011 încoace (de cînd arena Clujului a fost dată în folosinţă), meciul dintre olteni şi israelieni e abia al patrulea meci international (al treilea oficial) de fotbal găzduit de “Cluj Arena”. După ”U” Cluj – Kuban Krasnodar (Rusia), amicalul de inaugurare a “Cluj Arena” (11 octombrie 2011), Olimpia Cluj – NÖSV Neulengbach (Austria), meci din “16”-imile Ligii Campionilor la fotbal feminin (26 septembrie 2012), Olimpia Cluj – ASD Torres Calcio (Italia), din optimile Ligii Campionilor la fotbal feminin (8 noiembrie 2012).

Pandurii, a şaptea echipă gazdă pe “Cluj Arena”
Pandurii Tg. Jiu – Hapoel Tel Aviv va fi meciul cu numărul 47 organizat pe “Cluj Arena”, la trei sporturi de echipă – fotbal, rugby şi fotbal american, formaţia Pandurii fiind a şaptea echipă gazdă a unei întîlniri pe acest stadion.
Lider în acest top este, bineînţeles, “U” Cluj, gazdă de 33 de ori pe “Cluj Arena” (n.r.- sînt incluse aici atît amicalul cu Kuban Krasnodar, dar şi acel meci întrerupt cu CFR Cluj, din finalul campionatului 2011-2012). Urmează echipa de rugby “U” Cluj – cu 6 meciuri jucate în Divizia Naţională, Olimpia Universitatea Tehnică din Cluj – de 4 ori organizatoare pe “Cluj Arena” (de două ori în campionat şi de două ori în Liga Campionilor la fotbal fete), Sănătatea Cluj – meciul disputat cu Unirea Dej în Liga a III-a, precum şi cele două finale a celei de-a patra ediţii a campionatului naţional de fotbal american, Robowl 4, Bucharest Rebels – Bucharest Warriors (finala mică) şi Cluj Crusaders – Timişoara 89 ers (finala mare), evenimente ce au avut loc în 15 şi 16 iunie 2013.

46 de meciuri s-au disputat pe “Cluj Arena”, la fotbal, rugby si fotbal american: “U” Cluj (33 meciuri), “U” Cluj (rugby, 6 meciuri), Olimpia Cluj (4 meciuri), Sănătatea Cluj (1 meci), “Rebelii” Bucureşti şi “Cruciaţii” Cluj (cîte un meci la fotbal american).
6 este numărul echipelor gazdă pe “Cluj Arena” – cinci din Cluj: “U” Cluj (fotbal), “U ” Cluj (rugby), Olimpia Cluj (fotbal feminin), Sănătatea Cluj (fotbal, “Cruciaţii” Cluj şi “Rebelii” Bucureşti (fotbal american)
3 meciuri internaţionale au avut loc pînă acum pe “Cluj Arena”

Forza Pandurii!

Sursă info: Dan Bodea

(Visited 8 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of