Nervi-Zambet-Iubire

Buddha mergea prin oraș, iar un om foarte furios i-a tăiat calea și a început să-l jignească. ”N-ai niciun drept să-i înveți pe alții”,a strigat acesta. ”Ești prost ca toți ceilalți și ești și fals!”

Buddha nu s-a supărat când a auzit acestea și l-a întrebat ”Spune-mi, dacă ai oferi un cadou cuiva și acea persoană nu l-ar accepta, cui i-ar aparține acel cadou?”

Omul a fost surprins la auzul acestei întrebări și i-a răspuns ”Ar fi al meu, pentru că eu am cumpărat cadoul.”

Buddha a zâmbit și a spus ”Așa este și asta e valabil și pentru furia ta. Dacă ești nervos pe mine și eu nu primesc insultele tale, atunci furia se revarsă asupra ta. Atunci, tu ești singurul care e nefericit, nu eu. Tot ce faci se răsfrânge asupra ta.

Dacă vrei să încetezi prin a te răni singur, scapă de furie și de gândurile urâte și umple-ți sufletul cu iubire. Când îi urăști pe alții, tu ești singurul care devine nefericit, dar când îi iubești pe alții, toată lumea îți va răspunde cu iubire”.

Morala: Trebuie să îndepărtăm gândurile negre, furia și ura, chiar dacă e greu. Oricine ne rănește sau ne trădează nu trebuie să primească ura ta și nici
insultele, ei sunt oricum nefericiți și își fac rău singuri.

Trebuie să fim mai buni și să ne controlăm mintea și sufletul pentru a trăi liniștiți.

Funinventors.com

Nu ratați:

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

Notify of
avatar
wpDiscuz