Obiceiuri de Dragobete

dragobete-rompres.jpg

Aproape toate denumirile pentru această sărbătoare sunt după numele din slava veche a sărbătorii creștine “Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Această sărbătoare, numită în spațiul slav “Glavo-Obretenia”, a fost preluată de români ca și în cazul altor sărbători din calendarul popular (Probajenii sau Obrijenia, Procoava, Ovidenia, Zacetania, Stratenia s.a.). Această denumire din slavă apare în veacurile evului de mijloc sub denumirile “Vobritenia”, “Rogobete”,” Bragobete”, “Bragovete” (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), până când, probabil și sub influența principalelor caracteristici ale sărbătorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales în sudul și sud-vestul României, denumirea “Dragobete”.

O alta explicație dată de unii filologi asupra provenienței numelui “Dragobete” pornește tot de la două cuvinte vechi slave “dragu” și “biti”, care s-ar traduce prin expresia “a fi drag”. Alți filologi, adepți ai autohtonismului total al sărbătorii, explică denumirea prin două cuvinte dacice, “trago” – tap și “pede” – picioare, aceste două cuvinte transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete.
Dragobete, zeu al tinereții în Panteonul autohton, patron al dragostei! La noi, Dragobete reprezintă ziua în care fetele și băieții se îmbrăcau în haine de sărbătoare și, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primavară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele și tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, intamplator, se nimerea să găsească și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: “Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă / Urăciunile să le desparți”.

Dimineata zilei de Dragobete

În dimineața zilei de Dragobete fetele și femeile tinere strângeau zăpada proaspată, o topeau și se spălau cu apă astfel obținută pe cap, crezând că vor avea părul și tenul plăcute admiratorilor.
De obicei, tinerii, fete și baieți, se adunau mai mulți la o casă, pentru a-și “face de Dragobete”, fiind convinși că, în felul acesta, vor fi îndrăgostiți întregul an, pâna la viitorul Dragobete.
Această întâlnire se transforma, adesea, într-o adevăraă petrecere, cu mâncare și băutură. De multe ori băieții mergeau în satele vecine, chiuind și cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui.
Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urăciune făcute împotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-și face jurăminte de prietenie.
Se mai credea că în ziua de Dragobete păsările nemigratoare se aduna în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile, păsările neîmperecheate acum rămânând fără pui peste vară. Oamenii batrâni țineau această zi pentru friguri și alte boli.
Dragobetele era sărbatorit în unele locuri și la data de 1 martie, deoarece se considera că el este fiul Dochiei și primul deschizător de primăvară.
Obiceiurile de Dragobete, zi asteptată cândva cu nerăbdare de toți tinerii, au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor. Iar în ultimii ani, Dragobetele autohton riscă să fie dat cu desăvârșire uitării, el fiind înlocuit de acel Sfânt Valentin ce nu are legătură cu spiritualitatea românească.

Dragobetele – o contrapondere la sărbătoarea de Sfântul Valentin

Sfântul Valentin a trăit în secolul al doilea și a fost un preot în timpul împăratului Claudiu al II-lea. Acest împărat a interzis toate căsătoriile și logodnele în Roma, considerând că soldații necăsătoriți se luptau mai bine decât cei căsătoriți pentru că nu aveau pe nimeni care să îi aștepte acasă. Preotul Valentin a fost unul dintre cei care i-a ajutat pe tineri să se căsătorească în secret. Valentin a fost prins, încarcerat și torturat pentru că a încălcat porunca împăratului Claudiu. Se spune că Asterius, unul din judecatorii lui Valentin, avea o fiică oarbă, iar Valentin s-a rugat alături de ea, astfel că ea s-a vindecat. Ca rezultat, Aterius a trecut la creștinism.

În 269, Valentin a fost condamnat la moarte. Legenda spune că ultimele sale cuvinte au fost scrise către fiica lui Asterius și erau “al tău Valentin”, aceasta fiind motivația pentru scrisorelele și felicitările de Ziua Îndrăgostiților. În 496, papa Gelasius a oficializat data de 14 februarie că ziua Sfântului Valentin. Treptat, 14 februarie a devenit ziua în care se facea schimb de mesaje de dragoste, iar Valentin a devenit sfântul patron al îndrăgostiților. Ziua era sărbatorită prin trimiterea de cadouri cu mesaje de dragoste.

Dragobetele – Origine
Sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin își are originea într-o tradiție a Romei antice, respectiv serbările numite Lupercalia, care se organizau pe 15 februarie. Acestea erau niște sărbători în cinstea lui Lupercus sau Faunus, acea lupoaică ce era emblema Romei, cea care i-ar fi hrănit și pe Romulus și Remus, care pentru perioada respectivă reprezenta un simbol al autenticității lumii romane. În aceea perioadă pe 15 februarie era în lumea păgână un fel de pregătire, purificare. Februarie înseamnă la rândul său purificare. O purificarea așa numitelor elemente feminine: ogoare, femei. Sărbătoare în care se aducea un câine și o capră jertfa lui Lupercus pe Palatin în Roma la așa Peșteră a Lupului. Iar cei care formau Frația Lupului, frații lupului erau niște tineri preoți care apoi jupuiau animalul, capra. Tăiau în fâșii pielea ei și alergau apoi goi cu pielea aceea muiată în sânge și loveau cu ele pământul și pe femeile întâlnite, considerând ca așa le vor face mai apte mai apte de dragoste și mai rodnice. Mai mult decât atât tot în această perioadă pe 13 februarie se băgau numele femeilor, se scriau pe biletele numele femeilor și burlacii din Roma trăgeau câte un bilet, urmând ca timp de un an să petreaca cu aceea femeie al cărui nume îl scoteau din urnă și după un an de zile să constate dacă puteau să se căsătorească sau nu.

Observăm în ceea ce se întâmplă astăzi o reluare a ideii precreștine cu conotații foarte negative, pentru ca și astăzi există asemenea practici care justifica imoralitatea, desfrâul dintre tineri, ideea de căsătorie de probă sau de o zi, ideea de petrecere și nu ideea de jertfă, de bucurie, de familie întărită asa cum o vede sfântul Valentin.

Sursa info: crestinortodox

Sursa foto: Rompres

(Visited 16 times, 1 visits today)
0 0 vote
Article Rating
Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Dacă vreți să aflați mai multe despre această sărbătoare românească vedeți și postul- Obiceiuri de Dragobete […]