Punctualitatea germana

wizzair_zbor_forli_bologna_cuibus_blog_transilvaniaAm pornit pentru a nu știu câta oară spre Germania de la Cluj singura diferență e că de data asta am fost și eu foarte serios și organizat punându-mi la punct în cel mai mic detaliu călătoria de la Cluj către Dortmund și apoi Hamburg. Ca să întelegeți, de obicei, am lăsat totul așa mai spontan și am trecut tot timpul prin fel de fel de aventuri din cauza asta (vă povestesc eu altă dată).
Bilet de avion coordonat cu cel de tren cu timp suficient între aterizare și plecarea trenului luând în calcul totul, credeam eu, pentru a ajunge la destinație lejer fără a simți stresul călătoriei. Până la gară în Dortmund totul a mers în regulă ca timp, Wizzu a mers bine deși și acolo cum am obiceiul să mă duc ultimul la îmbarcare, ca de fiecare dată pe aeroportul Cluj, se înghesuie 200 de oameni mai ceva ca și pe troleul șase la ora de vârf (aud aproape de fiecare dată pe unul strigând în glumă: biletele la control!), după cum ziceam am iețit ultimul la autobuz și constat că nu mai e loc și pentru mine numai dacă încerc ca și ultimul grup de oameni, erau nemți spre surprinderea mea, cu disperare să-mi fac un loc ca și la rugby în grămadă. Mă gândesc o secundă și decid rapid că eu nu urc în condițiile astea și rămân singur între cele două “cutii de conserve” și astept. La un moment dat dacă văd oamenii de la aeroport că nu urc vin și mă întreabă dacă vreau astăzi să zbor așa pe un ton ușor flegmatic și poate provocator? Le explic calm decizia mea și până se gandesc ei mai coboară vreo 10 oameni din înghesuială și mi se alătură. Cum eram deja în întârziere s-a adus un microbuz de 16 locuri, cel folosit pt. Echipajul avionului,  pentru noi pentru a fi transportați în “siguranță deplină” pe distanța de 50 de metri de la terminal la avion. Tare ciudată mi se pare practica asta pentru că la aterizare în Dortmund de fiecare dată pe o distanță similară se poate parcurge fără probleme pe jos. La fel la Roma și în Barcelona, aeroporturi foarte mari în comparație cu cel de la Cluj am mers pe jos de câteva ori iar fără stres până la avion. Am încercat să mă lămuresc de practica de la Cluj chiar de la angajații aeroportului,  iar singurul răspuns a fost întotdeauna că toată manevra asta fără rost, oarecum umilitoare uneori, e pentru siguranța pasagerilor.
Cum majoritatea românilor călători acceptă ușor aproape orice numai să ajungă cât mai ieftin și mai repede la destinație situația o să rămână neschimbată. Trebuie să recunosc că și eu sunt la fel, singura maniera de revoltă pe care o aplic e șicanarea ușoara a angajaților aeroportului atunci când situația mi-o permite.
Dacă stau să mă gândesc la călătoriile cu autocarul de prin 2005, care erau un infern pe distanțe lungi cum ar fi Spania-România sau Germania-România și invers prefer oricând varianta avionului la lowcost  oricare ar fi condițiile oferite dacă prețul biletului e scăzut și timpul de zbor rămâne relativ scurt.
Oricum ce vroiam să vă povestesc e pațania mea după ce am ajuns în gara la Dortmund. Citeam zilele trecute despre călătoria cu trenul a unui alt roman pe site-ul Prostovaniada și chiar mă amuzam pentru că și eu am trecut prin aceleași probleme primele dați: nu reușeam să dau de peron, de trenul potrivit, să-mi iau bilet, să scot trei cuvinte în germană ca să cer ajutor. De data asta mă gândeam că o să fie o călătorie fără peripeții poate plictisitoare bazându-mă pe legendara, la noi preconcepție, despre nemți legată de curățenie, drumuri și mai ales punctualitate și pe organizarea mea în stil nemțesc, de data asta.
Măi, ajung la gară cu aprope o oră înainte de plecarea programată a trenului spre Hamburg, timp suficient pentru deja programata pauză de cafea, ceva de mâncare și poate un flirt cu câte vreo tipa drăguță. Îmi termin aproape robotic toate punctele de pe listă, inclusiv flirtul, foarte mândru de mine că pe fetele de aici le poți vrăji atât de ușor, va amintiți de data asta am zis să fiu și eu ca nemții organizat până în cel mai mic detaliu, și mă îndrept agale spre peron. Erau încă vreo 10 min de pierdut. Zic, perfect stau un pic și la soare, deși era unul din ăla cu dinți și astept sosirea la minut a trenului. Fiind cuprins de frumusețea razelor solare, am și uitat de timp, de programul meu, de ceas, de tot. Într-un târziu mă uit la telefon, era deja și 40, trenul trebuia să vina la ți 25. Mai stau puțin, încă șocat, nu se poate doar sunt în Germania, punctualitatea e sfântă, am ratat eu ceva. No într-un final pe la și 50 apare un anunț ca va fi aproximativ o oră întârziere. ŞOC!!! V-ați obișnuit deja cred de la televiziunile din România cu sintagma.
Ce bine ca sunt roman îmi zic și eu așa la un moment dat văzând pe toți ceilalti de pe peron revoltați și nervoși. N-a fost șocul atât de mare pentru mine că eu sunt obișnuit de acasă să aștept 4-5 ore după tren, să-mi înghețe șosetele de frig și mucii în nas, așa că renunț la lista și organizarea nemțeasca și mă decid să-mi continui călătoria și aventura vieții așa cum am învățat la noi în Ardeal, spontan și no aşă încet și cu treabă bună.

(Visited 27 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Mr Bubu Written by:

Leave a Reply

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of