SECUII CER REFERENDUM PENTRU AUTONOMIA „ŢINUTULUI SECUIESC”

artid_1220166424.jpg

Secuii vor referendum pentru autonomie, pe 30 noiembrie, data la care vor avea loc şi alegerile parlamentare. Conducerea Consiliului National Secuiesc a anunţat că va înainta Parlamentului României statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, ca şi iniţiativă legislativă cetăţenească. Potrivit legii organizarea unui referendum în această situaţie este obligatorie.

Conducerea Consiliului Naţional Secuiesc a anunţat că întrebarea care va fi adresată cetăţenilor la referendumul pentru autonomie va fi formulată în aşa fel încât aceştia să poată răspunde dacă sunt sau nu de acord cu modificarea limitelor teritoriale ale judeţelor din care fac parte. Membrii Consiliului Naţional Secuiesc vor ca referendumul să aibă loc în aceiaşi zi cu alegerile parlamentare pentru că, spun ei, ar fi mai mult mai uşor de organizat inclusiv din punct de vedere financiar.

În plus, atrag ei atenţia, există un precedent, prin organizarea în aceeaşi zi a alegerilor europarlamentare şi a referemdumului pentru votul uninominal. Conducerea consiliului a precizat totodată că proiectul de lege privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc va fi înaintat Parlamentului ca o iniţiativă cetăţenească.

De asemenea, membrii comisiei permanente au adoptat o hotărâre prin care fac apel la toţi primarii din Secuime să arboreze steagul secuiesc pe sediile primăriilor. Consiliul s-a format în octombrie 2003. Singurul său scop este obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.

Antena 3

(Visited 7 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

1
Leave a Reply

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
1 Comment authors
radu Recent comment authors

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of
radu
Vizitator
radu

sa mai mearga ei la muma lor %^ )$**_