Spiritualitatea și Astrologia în timpurile noastre

Orice lucru pentru a fi înregistrat de mintea umană este mai întâi constatat și apoi încadrat într-un  sistem de cunoaștere acceptat de către mintea noastră. La nivel fizic, legătura dintre astre și viața de pe Pământ se face prin acțiunea vibrațiilor planetare.

Unul dintre cei mai cunoscuți astrologi de la noi din țară este Minerva.

minervaGabriela Dima, cunoscută sub numele de Minerva (astrologie), este pasionată de astrologie încă din adolescenţă. În prezent, este vicepreşedintele Asociaţiei Astrologilor din România. Chiron sau despre astrologia sufletului, cartea binecunoscută a autoarei, este apreciată de publicul român și poate fi găsită atât în librăriile online, cât și în cele fizice.

În opinia noastră, astrologia este strâns legată de domeniul spiritualității.

 

Osho, marele maestru indian modern, le-a vorbit discipolilor săi despre toate nivelurile conștiintei umane și despre toate sistemele filosofice și toate religiile. Considerat a fi unul dintre cei mai prolifici autori, Osho este unul dintre liderii spirituali ai lumii cu cei mai numeroși discipoli, precum și unul dintre cei mai bine vânduți și citiți autori din întreaga lume.

oshoOsho nu a scris niciodată cărți, ci organiza întâlniri unde dezbătea teme interesante. Vorbele lui înțelepte au fost înregistrate și puse ulterior pe hârtie. Când a fost întrebat cum poate vorbi el în calitate de bărbat despre femei, acesta a răspuns: „Eu nu vorbesc în calitate de femeie, nici în calitate de bărbat, ci în calitate de conștiință”.

Într-una dintre sedințele sale s-a dezbătut subiectul femeii. Osho spunea că dacă dorești să afli ce este cu adevărat o femeie, privește-o, nu o asculta. Femeia este mult mai capabilă de iubire decât bărbatul, neținând neapărat cont de necesitatea fizică, dorind cel mai mult să aibă parte de o experiență spirituală. Ceea ce este ciudat este că bărbații și-ar dori să dețină toate femeile lumii; cu toate acestea, tot nu ar fi satisfăcuți.

Timp de multe secole, femeia a fost condiționată și crescută în ignoranță, crezând că bărbatul este un zeu pe care trebuia să îl slujească. Lecția pe care trecutul ne învață este că, bărbatul și femeia trebuie să își accepte diferențele. Aceste diferențe sunt foarte valoroase, fiind chiar premisele pentru care bărbații se simt atrași de femei și invers. „Bărbatul și femeia sunt precum două coarde ale aceleiași harpe”, spune autorul. Femeia care își iubește bărbatul îl poate ajuta să își amplifice creativitatea, să atingă înălțimi la care nici nu visase și asta, fără să îi ceară nimic în schimb. Două semințe nu pot intra în relație una cu cealaltă, fiindcă sunt închise. Și noi suntem uneori niște semințe, ne e frică să ieșim, să ne deschidem precum o floare. Și asta deoarece, la orice pală de vânt puțin mai puternică, cădem și suferim. Iubirea este dificilă, trebuie ca mai întâi să renunțăm la teamă.

Cărțile lui Osho ne îndeamnă să nu cerem iubire de la ceilalți, ci să devenim noi înșine iubire, pentru că fiecare dintre noi este unic, iar întâlnirea dintre două ființe unice aduce cu sine ceva miraculos la nivelul existenței.

(Visited 4 times, 1 visits today)

Nu ratați:

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Varanul Written by:

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

Notify of
avatar
wpDiscuz