Transylvania Music Event – Festivalul care va anima Clujul în acest week-end se pregătește de start

TME-afisTransylvania Music Event se pregătește de start, iar primele montaje necesare celui mai mare eveniment muzical al toamnei vor începe în curând la Sala Polivalentă.
Alături de artiștii anunțați, organizatorii au pregătit toate detaliile care vor face show-ul complet. Scena pe care vor urca RUDIMENTAL, Chicane, Snap!, Ice MC și toți ceilați artiști va avea 100 de metri pătrați, iar fanii vor putea urmări spectacolul și pe ecrane LED cu o suprafață totală de 300 de metri pătrați. Nici un bass nu va fi ratat. Instalația de sonorizare va avea o capacitate de peste 60.000 de wați, asigurând condițiile necesare pentru ca fiecare artist să sune perfect și fiecare spectator să intre cu adevărat în atmosfera de festival.
Spectacolul de pe scenă va fi completat în ambele seri de un showuri cu lasere și flăcări, iar organizatorii au pregătit și sute de kilograme de confeti pentru momentele-cheie ale concertelor.
În spațiul generos al noii Săli Polivalente, spectatorii vor avea și toate facilitățile necesare unei seri de nota 10. Vor exista servicii de garderobă, iar parcarea subterană cu o capacitate de peste 400 de mașini va putea fi folosită gratuit de participanții la eveniment. Pentru cei care aleg să vină fără mașină, 15 baruri vor oferi băuturi diverse.
Artiștii care vor urca pe scena Transylvania Music Event în prima seară, pentru cel mai mare YOUTH PARTY indoor din România, au auzit de pregătiri și sunt nerăbdători să ajungă la Cluj. Rudimental, care vor ateriza vineri, în jurul prânzului, au aflat de la organizatori că spectacolul va avea loc într-o sală nouă, astfel că sunt curioși să își facă probele de sunet și să vadă locația. Tot vineri, înspre seară, va veni la Cluj și Chicane, un artist discret cu privire la viața personală, care spune că atunci când nu susține un concert trăiește retras și compune „undeva în munții Europei”.
Sâmbătă, tot în jurul prânzului, vor ateriza artiștii care în aceeași seară vor fi vedetele celui mai mare RETRO PARTY – We love the 90’s din România. SNAP!, Loona, Ice MC și Nana vor profita de timpul rămas până la a doua seară de festival pentru probe de sunet și pentru a vedea la rândul lor spațiul în care organizatorii vor recrea atmosfera anilor `90 prin decoruri speciale.
Până vineri inclusiv, abonamentele pentru ambele zile ale Transylvania Music Event costă 80 de lei, biletele pentru Youth Party (seara de vineri) sunt în vânzare la prețul de 70 de lei, iar cele pentru We love the 90’s 40 de lei.

(Visited 3 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of