Turneu naţional de mini rugby

În acest weekend vom avea în Cluj-Napoca rugby pe pâine. Chiar îmi era dor să-i văd pe băieții de la “U” CLUJ pe terenul din Babeș acolo unde mi-am petrecut o bună parte din copilărie. Sâmbătă de la 8,30 va începe a 2-a ediție a miniturneu de rugby – Memorialul Alexandru Păloșanu, organizat de Federația Română de Rugby și clubul Universitatea Cluj, la care vor participa echipele din Cluj-Napoca, Mihai Viteazu, Turda, Cîmpia Turzii, Băicoi, Pantelimon, Bucureşti, Focşani, Tecuci, Arad, Bârlad, Braşov, Timişoara, Sibiu, Baia Mare.

Duminică, 12 august 2012 ora 10, Universitatea Cluj va avea un meci dificil împotriva celor de la Dinamo București din cadrul etapei a XIV-a a Superligii Naționale la Rugby. Ultimul meci  dintre “U” CLUJ și Dinamo la care am participat a fost în 2009, când Șepcile Roșii au pierdut categoric în fața câinilor, scor 12-51. Sper totuși ca duminică diferența să nu fie așa rușinoasă. Vom vedea dacă vom face față câinilor.

Sursa foto: ucluj.ro

Tot în memoria marelui sportiv Alexandru Păloșanu, care a fost jucător și antrenor la “U” CLUJ (Știința Cluj) se va organiza un meci demonstrativ old-boys programat duminică la ora 15.  Palosanu a mai activat la Petrolul, Dinamo, CCA si Progresul, iar din 1962 va fi antrenor-jucător la Știința Cluj – Universitatea Cluj de azi. Acesta a activat timp de 28 ani la “U” Cluj, a adunat 4 selecții la Națională și a fost declarat cetățean de onoare al Mun. Cluj-Napoca si antrenor emerit.

 

Program Competițional
Sâmbătă, 11.08.2012
Ora 8.30 – 13.00 – meciuri din faza grupelor la categoriile de vârstă U14 , U12, U10
Ora 15.00 – 19.30 – meciuri din faza grupelor la categoriile de vârstă U14 , U12, U10

Duminica 12.08.2012

Ora 10.00 – 12.00 – U CLUJ – Dinamo București,  etapa a XIV-a a Superligii Naționale la Rugby
Ora 12.00 – 14.30 – Finalele Campionatului Național de Mini-Rugby
Ora 15.00 Meci Demonstrativ Old Boys – Memorial Alexandru Paloșanu

 HAIDE “U”!

 p.s. Cât de curând veți putea vedea foto & video de la acest turneu.

(Visited 17 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of