U Cluj-Rapid este cel mai vechi meci posibil în prezent în Liga 1

Sepcile_Rosii_Universitatea_Cluj_Cuibus_Blog_TransilvaniaPe 11 septembrie 1932, Andrei Sepci, Grigore Iancovici, Lazăr Sfera, Vasile Gain, Ioan Doboşan, Nicolae David, Coloman Matei, Nicolae Stanoeff, Graţian Sepi II, Marius Ştefănescu şi Victor Şurlaşiu intrau pe terenul celor de la AMEF Arad în meciul care avea să fie primul disputat de studenţii clujeni în sistemul divizionar. S-au impus cu 3-1, apoi au mai urmat alte şapte victorii în următoarele 11 partide, performanţă care i-a dus în finala campionatului, finală pierdută în faţa Ripensiei după două meciuri de poveste.

Au trecut anii, timp în care Universitatea Cluj a trăit cu speranţe şi dezamăgiri, cu încercări care mai de care mai grele, dar niciodată nu şi-a pierdut identitatea! După mai bine de opt decenii, iat-o acum, pe 4 aprilie 2015, în faţa unei alte borne istorice, jocul cu numărul 1600 pe prima scenă a fotbalului românesc!

Şi, ca un făcut, aceast moment solemn nu s-ar fi putut juca altfel decât în faţa unei alte echipe de legendă, una care a trăit la fel de multe clipe zbuciumate, Rapid Bucureşti!

U Cluj-Rapid este cel mai vechi meci posibil în prezent în Liga 1, prima confruntare directă dintre cele două echipe având loc în cel de-al doilea an în care întrecerea internă s-a desfăşurat în sistem divizionar, 1933-1934. Pe 26 noiembrie 1933, elevii lui Adalbert Molnar (U) s-au impus pe teren propriu, cu 2-1 (Graţian Sepi, Silviu Ploeşteanu / Ştefan Boblea). În retur, la Bucureşti (21 aprilie 1934), ceferiştii au obţinut la rândul lor victoria cu 1-0, golul fiind marcat de Geza Medve, atacantul giuleştenilor aflându-se la debut. În ediţia amintită, ambele echipe au cumulat 17 puncte (U Cluj locul 3, CFR locul 4).

În total, cele două s-au întâlnit de 89 de ori, de 41 de ori s-au impus rapidiştii, de 34 ardelenii, iar 14 meciuri s-au încheiat la egalitate.

În perioada celui de-al doilea război, cele două s-au întâlnit şi în finala Cupei României din 1942, finală câştigată de giuleşteni cu 7-1.

O singură victorie au bifat clujenii pe teren propriu în faţa “vişiniilor” în ultimele şapte partide disputate acasă, 2-0 pe 30 iulie 2011, în rest au fost cinci succese ale Rapid-ului şi o remiză.

U Cluj este singura echipă fără gol marcat în 2015, an în care a scos doar două puncte. De partea cealaltă, formaţia bucureşteană a contabilizat 11 puncte în cele şase jocuri din retur, capitol unde doar ASA şi CSMS Iaşi stau mai bine.

UPDATE!
U CLUJ a câştigat cu scorul de 1-0, golul fiind marcat de Castillon după o eroare gravă de portar.

Sursa info:

LPF.ro

(Visited 8 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

avatar
  Subscribe  
Notify of