Inca o dovada ca cei casatoriti sunt dezavantajati

Potrivit studiului realizat de ISRA Center, care se referă la populaţia cu vârsta între 20 şi 65 de ani din oraşele medii şi mari din România (cu peste 50.000 locuitori), bărbaţii sunt mai deschişi în a declara că viaţa sexuală satisfăcătoare are o importanţă mare în starea generală de sănătate (77 la sută), comparativ cu femeile (66 la sută).

Același studiu a scos în evidență că frecvența optimă a activității sexuale pentru persoanele necăsătorite este de 4 contacte pe săptămână, în timp ce pentru cei căsătoriți așteptările scad la 2 contacte sexuale pe săptămână. Apare deci și întrebarea: De ce românii preferă să se căsătorească când în majoritatea societăților cuplurile preferă să trăiască în concubinaj?

De asemenea, tinerii cu vârste între 20 şi 39 ani, cu o educaţie superioară şi necăsătoriţii acordă o importanţă mai mare vieţii sexuale ca factor al unei vieţi sănătoase.

ISRA Center este o companie de top de cercetare de piață din România și deține o experiență de peste 10 ani pe piața românească, având un portofoliu important de clienti și soluții de research.

Comunicatul de presă integral îl puteți vedea mai jos.

Viata Sexuala a Romanilor_224756 Comunicat de Presa Isra Center Mai 2012

Mai multe detalii despre companie găsiți pe site-ul oficial isracenter.com

(Visited 11 times, 1 visits today)

Tweets

Follow @cuibus on twitter.

Cuibus Written by:

Photo, Food, Wine, Travel, Globetrotter, "U" Cluj, Dacia, Cluj-Napoca, Transilvania, Freelancer

Leave a Reply

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Notify of