Usturoiul negru

Gastronomia asiatică folosește de mult timp Usturoiul negru, însă doar mai recent, varianta  fermentată a bulbului este disponibilă în comerţ pe piața Statele Unite şi a Marii Britanii. Mâncat ca o gustare sau folosit ca ingredient în bucătărie, acesta are un gust dulce oţetit şi oferă multe beneficii pentru sănătate. După fermentarea în recipiente de lut pentru o lună, fără ingrediente adăugate, rezultatul este un căţel gustos cu o cantitate de zece ori mai mare de antioxidanți decât în usturoiul crud. Procesul de maturare creează, de asemenea, S-Arilcisteină, care  luptă împotriva celulor canceroase, împotriva colesterolului, şi creşte conţinutul de polifenoli. Deși ați credea că după ce consumați așa ceva ați emana un miros  paragonabil cu mirosul unor oua de vreo 100 de ani, mirosul este plăcut și nu foarte intens, deci nu este deloc respingător așa cum s-ar crede.
O căutare rapidă arată că usturoi negru este afişat pe meniuri la Bix, Charlie Trotter, Monarch şi Le Bernardin, precum şi în cadrul unor
emisiuni precum Top Chef.
Usturoiul negru este în prezent disponibil din unele locaţii de vânzare cu amănuntul  San Francisco Bay Area, online, de la Mondo Food (începând de la circa 4 dolari pe ) şi de pe site-ul  Usturoiul negru din  Marea Britanie, care vinde, de asemenea, pastă neagră şi suc de de usturoi negru.

Mai multe informații găsiți pe Wikipedia .

Sursa: coolhunting.com

(Visited 67 times, 1 visits today)
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
8 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

[…] publicat de https://www.cuibus.ro […]

Nadya

Eu as incerca.. Exista cumva “reteta” de invechire :) … adica sa putem sa il pregatim la noi acasa?

radu

eu as manca, daca s-ar gasi si la noi…
sanatate curata. sau murata? :)

Lavi

nu am mancat niciodata…nu stiu,nu ma prea incanta culoarea aia :-s

Lavi

io sincer nu as manca asa ceva :-s