Turism,  Zi de zi

O mica iesire cu bita

catel_primavara_cuibus_blog_transilvaniaDacă tot a venit căldura și am reînceput să ies iar cu bicicleta pe distanțe mai lungi, astăzi m-am gândit să dau o tură și pe la mare. Am ales ca destinație localitatea Cesenatico, un orășel cochet de pe Adriatica italiană. Am plecat din Cesena și în aproximativ o oră și 10 minute am ajuns în Cesenatico, dacă era și Ioana mergeam mai repede, dar cum mi-am pierdut puțin condiția fizică am lasat-o mai moale:D. Se putea și mai repede că este pistă ciclabilă pe tot parcursul drumului, chiar dacă pe final trebuie să mai schimbi partea de 2 ori, dar m-am mai oprit la făcut poze la una alta. Vremea de acum este ideală pentru mine, 20-25 grade până la un maxim de 30 grade, apoi nu prea mai îmi place mai ales când este umiditate mare. A fost o zi faină, toată lumea este optimistă, chiar și persoanele pesimiste ziceau astăzi că au un tonus bun și sunt ok. Terasele de la restaurante erau pline la fel și gelateriile:d Recunosc că și eu am degustat una la Nuovo Fiore gelateria preferată din Cesenatico, care acum are niște servicii impecabile având în vedere că ospătarii sunt români. Alții făceau plajă, și desigur au apărut și primele toplessuri, chiar dacă nu ca și în Spania. Alții erau la pescuit sau la un volei/fotbal pe plajă, care încă nu este amenajată pentru stagiune. Pasionații de bărci au ieșit în larg, deoarece era un vânticel numai bun de o ieșire liniștită pe mare. Am prins pe drum și o paradă de motociclete vechi.. Ce poate să facă puțin soare și multă voie bună. În GIF-ul de mai jos puteți vedea câteva fotografii făcute astăzi pe traseul Cesena-Cesenatico. În total am făcut aproximativ 35 km și a fost destul de bine, având în vedere că a fost prima ieșire mai lungă de anul acesta.

Cesena_Cesenatico_Italy_cuibus_blog_travel_transilvania

 .

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments