Universitatea Cluj

Marti reocupam Clujul!

Ieșim în centru nu că ar fi nevoie de încă o dovadă pentru a demonstra că peste 90% dintre locuitorii Clujului țin cu Universitatea Cluj, ci pentru a ne simți bine împreună și să cântăm pentru acest simbol Unic care este „U” CLUJ!

Chiar dacă o să câștigăm sau chiar dacă o să pierdem noi tot lângă simbol vom fi și la bine și la greu. Importantă este atitudinea pe care o vor arăta pe teren jucătorii, deoarece sunt sigur că suporterii vor câștiga ca de fiecare dată duelul din tribună. Vreau un „U” CLUJ care luptă până la final în acest derby local cu frănarii, cei care nu știu câștiga corect o competiție, vreau să văd jucătorii lui „U” care se prăbușesc pe teren după 90 de minute de război cu ciuma din cocină.

ACUM ORI NICIODATĂ !

Spre deosebire de alte dăţi, acum vom ocupa tot oraşul, din Piaţa Mihai Viteazu în Piaţa Muzeului, Piaţa Avram Iancu, pietonala de pe Eroilor, precum şi în pieţele Păcii (Lucian Blaga) şi Unirii, începând cu ora 17.30. La ora 19, grupurile de fani care vor avea obligatoriu însemne alb-negre sunt aşteptate la statuia lui Matei Corvin, de unde se va pleca spre stadion. (sursa info ucluj.ro)

Clujul rămâne alb-negru. Tot!

LUPTĂ „U”!

 .

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Fehervari Zoltan

Pari un tip see you studii. De unde sovinismul asta din tine. Bag mana in foc ca nu esti Clujean. Daca totusi esti de ce pui lemne pe foc, in loc sa ajutam galeriile sa imite civilizatia de la BUcuresti. din finala. Ar fii ceva mai maret pentru egoul tau. Amandoua echipele au un istoric vechi, de ce sa nu fim mandrii de ele. Pacat de atitutinea ta ,…pari capabil de mai mult. Doar de nu esti omul cuiva,….. si fii sigur ca v-om afla cine esti!