4 ani!
Acu 4 ani am postat pentru prima dată pe Cuibus Blog.
E mult sau puțin nu știu dacă contează foarte mult statistica, cel mai importat e că sunt persoane care îmi urmăresc acest blog pe care nu vreau să-l vând, nu vreau să fie la modă și nici nu vreau să ajung cu el în top 10. Filozofia acestui blog va rămâne în continuare aceeași și anume un blog personal unde îmi voi expune despre diverse subiecte, situații de zi cu zi, fotografiile făcute de mine și alte experiențe personale și nu numai.
Mulțumesc celor care au vizitat site-ul meu și sper să o facă și-n continuare, chiar dacă uneori părerile personale nu sunt agreate de toți, nici nu aș vrea asta.
Să facem și puțină statistică chiar dacă nu e foarte importantă: 1483 posturi, 1135 comentarii aprobate, de la 31.583 vizitatori unici în primul an, am ajuns la peste 120 mii în ultimul an, o creștere bunicică zic eu având în vedere că nu postez foarte des.
Îmi amintesc acum de gluma unui decan de la Poli din Cluj-Napoca referitoare la statistică: Știți care e asemănarea dintre statistică și bikini? Toată aula mută…păi e simplă, statistica descoperă totul, dar acoperă esențialul exact ca și bikini la femei!
Să auzim numai de bine!
Vă doresc o săptămână frumoasă tuturor!
.