Decalogul vietii..
Zilele trecute căutam decalogul..și am dat de unele foarte interesante. Desigur cel propus de Octavian Paler este cel mai apropiat de sufletul meu..
Decalogul lui Octavian Paler
Prima poruncă: Să aștepți oricât.
A doua poruncă: Să aștepți orice.
A treia poruncă: Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Sa nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.
A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A saptea poruncă: Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singuratatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.
A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.
Decalogul lui Horatiu Malaele
1. Nu îți crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreținut și ușor de depistat.
2. Fii prietenul dușmanilor tăi. Un proverb islamic spune că „numai iubindu-i poți să-i distrugi”.
3. Rămâi modest. Dar fă în așa fel ca lucrul ăsta să se știe. Trebuie să ai orgoliul modestiei tale.
4. Dacă pierzi teren lasă impresia că ai făcut-o intenționat. Impune un principiu: am dat doi pași înapoi, ca să-mi pot lua avânt.
5. Nu fura pe nimeni. Dacă o faci totuși, schimbă obiectul într-o altă podoabă.
6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îți trebuie unanimitate.
7. Nu-ți explica greșelile. Învăluie-le în mister și abstracțiune. Nu schimba mare lucru, dar derutează.
8. Nu te întinde prea tare. Riști să-ți pierzi controlul granițelor.
9. Nu lupta împotriva cabalelor întemeiate pe ambiție și frustare. Îți pierzi vremea, iar lor le creezi scop.
10. Dacă nu reușești, modelează-ți existența după principiul: “Nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întample.” Este o dură, dar relaxantă fatalitate.
Regula nr. 1 – Vei primi un corp . Chiar dacă îți iubești corpul sau nu, este al tău pentru toată viața, așa că acceptă-l. Ceea ce contează este înăuntrul tău.
Regula nr. 2 – Vei primi lecții
VIAȚA reprezintă o experiență continuă de învățare, fiecare zi aducând oportunități de a învăța mai mult. Învățarea acestor lecții reprezintă CHEIA către descoperirea și împlinirea propriei tale vieți.
Regula nr. 3 – Nu există greșeli, există doar LECȚII. Evoluția ta către înțelepciune este un proces de experimentare, încercare și greșeala, așadar inevitabil lucrurile nu vor merge întotdeauna conform planului sau vor ieși exact așa cum vrei tu. COMPASIUNEA este remediul pentru judecata aspra – a noastra și a celorlalti. Iertarea nu este doar divină – ea reprezintă \”comportamentul prin care se șterge un gol emoțional\”. A te comporta etic, păstrându-ți integritatea și cu umor – în special capacitatea de a râde de tine și de propriile tale greșeli – confirmă faptul că \”greșelile\” sunt doar lecții pe care trebuie să le învățăm.
Regula nr. 4 – Lecția se repetă până când este învățată
Lecțiile se repetă până când sunt învățate. Ceea ce se manifestă că probleme și provocări, neplăceri și frustrari sunt lecții – acestea se vor repeta până când le vei accepta și învăța. Conștientizarea și abilitatea ta de a face schimbări sunt elemente necesare pentru învățarea acestei reguli. Fundamentală este de asemenea acceptarea faptului că nu ești o victima a circumstanțelor sau a sorții – \”cauzele\” trebuie recunoscute; altfel zis: totul se întâmplă raportat la modul tău de a FI și la comportamentul tău. A învinovăți pe altcineva pentru propriile tale probleme este un mod de a scăpa și de a nega; tu singur ești responsabil pentru tine și pentru ceea ce ți se întâmplă. Răbdarea este necesară – schimbarea nu vine peste noapte (uneori durează toată viața..și tot nu vine), așa ca acorda-ți timp schimbării.
Regula nr. 5 – Învățarea este un proces continuu (el nu se termină ..niciodată)
Cât trăim învățăm. Intra în \”ritmul vieții\”, nu i te impotrivi. Asuma-ți angajamentul de a învăța și de a schimba – fii suficient de umil pentru a-ți recunoaște propriile slăbiciuni, și indeajuns de flexibil pentru a te adapta, pentru ca rigiditatea va nega libertatea noilor posibilități.
Regula nr. 6 – \”Acolo\” nu înseamnă mai bine decât \”aici\” Celaltă parte a dealului s-ar putea să fie mai verde decât a ta, dar existența ta acolo nu garantează fericirea eternă. Fii recunoscător și bucură-te de ceea ce ai (TOATE sunt daruri cu care ai fost înzestrat pt această existență-puneți mai des întrebarea DE CE ți sau dat și CE să faci cu ele…nu ai nici un merit că ai…ochii albaștri ca CERUL și…mor fetele sau băieții după ei-de ex.) și de călătoria ta. Apreciază mai bine ceea ce este bun în viața ta, decât să acumulezi lucruri care nu te vor conduce către fericire. Trăirea în prezent ( *aici și acum)* te ajută să obții pacea – CARPE DIEM
Regula nr. 7 – Ceilalți sunt oglinzi ce te reflectă pe tine
Iubești sau urăști ceva la o persoană raportat la ceea ce iubești sau urpști la tine. Fii tolerant; acceptă-i pe ceilalti așa cum sunt (EI AU ALTE MISIUNI) și străduiește-te să conștientizezi; străduiește-te să te întelegi și să percepi obiectiv propria ta persoană, gândurile și sentimentele tale. Experiențele negative sunt oportunități de a vindeca rănile pe care le ai. Ajută-i pe ceilalți, și astfel te vei ajuta pe tine. Unde ai fost incapabil să-i ajuți pe ceilalti este un semn că nu răspunzi corespunzător propriilor tale nevoi.
Regula nr. 8 – Ce se intampla cu viata ta este alegerea ta
Deții toate uneltele și resursele de care ai nevoie. Ceea ce faci cu ele depinde de tine. Asumă-ți responsabilitatea asupra ta. Învață să renunți atunci când nu poți schimba lucrurile. Nu te enerva – gândurile amare îți întunecă mintea. Curajul este în fiecare dintre noi – folosește-l atunci când trebuie să faci ceva bun pentru tine. Cu toții avem o putere înnăscută și un spirit aventuros, pe care ar trebui să le folosim pentru a îmbrățișa ceea ce urmează.
Regula nr. 9 – Răspunsurile sunt la tine
Ai încredere în instinctele tale și în sentimentele tale, chiar dacă le auzi ca o voce slabă sau dacă apar ca o sclipire de moment. Ascultă-ți sentimentele ca și cum ar fi sunete. Vezi, auzi și ai incredere. Folosește inspirația înnăscută.
Regula nr. 10 – Vei uita toate acestea la naștere
Toți ne naștem cu aceste capacități – primele noastre experiențe ne conduc într-o lume fizică, departe de sentimentele noastre, acestea devenind nehotărâte, cinice și lipsite de credință și încredere. Cele 10 reguli nu sunt porunci, ele sunt adevăruri universale care se aplică tuturor. Când te rătăcești, apelează la ele. Ai încredere în puterea spiritului. Aspiră către înțelepciune (ea nu apare neapărat ..la bătrânețe)- aceasta este ultima încercare a vieții și nu cunoaște limite înafara acelora impuse de tine.
1. Viața e frumoasă! Celebrează viața, respectă viața, trăiește viața.
2. Viata e frumoasă și plină de surprize ! Fii deschis la schimbările care apar în viața ta, la oportunitățile care se deschid în fiecare zi, la fiecare pas. Fii pregătit pentru surprizele care pot să apară (și care apar sigur) și bucură-te de ele. Reprezintă „sarea și piperul”unei vieți interesante și pline. Și nu uită cum îl faci pe Dumnezeu să râdă: îi spui ce planuri ai!
3. Nu evenimentele în sine sunt importante, ci reacția noastră la ele! Omul se definește prin ceea ce face ca răspuns la evenimente. Dacă asupra multor evenimente nu ai cum să intervii, ele „se întâmplă”, ceea ce contează este cum reacționezi la evenimente, ce înveți din ele, cum le abordezi, cu ce atitudine le abordezi.
4. Ziua de ieri este deja trecut, ziua de mâine e un posibil viitor. Ziua de ASTĂZI este prezentul în care trăiești, este singura zi din viața ta când este ASTĂZI. Poți să plângi sau să regreți sau să îți amintești cu plăcere de trecut. Sau poți să te pierzi în reverii sau în planuri de viitor. Dar dacă vrei să trăiești – traiește ASTĂZI. Viața știe numai de prezent, de momentul ACUM. Când faci ceva – fii centrat pe ceea ce faci, în momentul în care îl faci.
5. IUBEȘTE !
Iubește-te pe tine, iubește pe ceilalți, iubește viața! Abordează, privește situațiile din viața prin prisma iubirii. Și vei avea o viață mult mai frumoasă și mai împlinită.
6. Ai grijă de tine – de corpul tău, de mintea ta, de sufletul tău, de spiritul tău!
7. Totul e în continuă miscare, în continuă schimbare, în continuă transformare!
Nu încerca să „ïngheți” o situație, o stare sau orice altceva. De la o clipă la alta totul se schimbă. Viața curge vrând-nevrând, orice ai face. Tu nu mai ești astăzi același cu cel de ieri, iar mâine vei fi altă persoană, mai bogată cu experientele zilei de astăzi. Iar asta e valabil pentru oricine și pentru orice pe lumea asta.
8. Când este foarte supărat sau foarte bucuros, după ce ai devenit conștient de starea ta, adu-ți aminte: Trece și asta!
9. Alege conștient și asuma-tț alegerile tale !
Tu ești singurul responsabil de ceea ce se întâmplă în viața ta, de alegerile – conștiente sau inconștiente – pe care le faci în fiecare moment și de consecințele acestor alegeri. Oricât ai încerca să dai vina pe alții, pe soarta, pe conjuncturile astrale, ceea ce ți se întâmplă acum, situația ta prezentă este o consecință a acțiunilor și alegerilor tale de până la acest moment. Iar dacă situația prezentă nu ai cum să o schimbi – ea este așa cum este – poți să ăți influențezi viitorul prin alegerile pe care le faci acum.
10. Evoluează!
Sunt suficienți pe lumea asta care „dorm” toată viața, care rămân „omizi” în loc să devină fluturi. E foarte simplu: nu evoluezi, te învârți în cerc; repeți aceleași situații, te vei trezi cu aceleași probleme până când înveți lecția. Învață de la fiecare experiență prin care treci, de la victorii și de la eșecuri. Învață și treci la lecția următoare..