PERTH Western Australia

Australia pentru mine a însemnat un ţinut straniu, cuprins parcă de vrăji de a lungul secolelor, un pământ care poartă secrete încă mari pentru europeni. Australia de Vest este un pământ vechi, apărut parcă de pe altă planetă. Un tărâm care fascinează şi azi, de o frumuseţe aparte, cu privelişti pe care greu şi le ar putea imagina cel ce nu a avut norocul să-l viziteze.

Primul navigator ( 1527 ) care a vizitat ţărmurile de vest, a fost portughezul Don Jorge de Menesses. În 1616, navigatorul olandez Dark Hartog, comandantul vasului „Endraght”, descoperă o insulă, care astăzi îi poartă numele. În 1619, o flotă formată din 11 vase sub comanda lui Frederick Houtman, descoperă pe această coastă o serie de recife, botezate apoi după numele lui. În 1622, vasul englez „Tryall” naufragiază pe insula „Monte Bello”, cu preţul vieţii a 97 de membri ai echipajului. Cei 45 de supravieţuitori, refugiaţi în două bărci de pe „Tryall”– una cu 10, iar cealaltă cu 35 de oameni – au fost salvaţi de vasul „Bavaria”. Vasul olandez „Hazdwind”, pornit ulterior cu misiunea de a cerceta locul, renunţă rapid, din motive necunoscute. În 1688, primul englez ajuns în vestul Australiei a fost Dampier, care îşi acostează aici mica navă „Cygnet” pentru curăţenie şi unele reparaţii. După 11 ani, Dampier se reîntoarce, ancorând în „Shark Bay” în august 1699. Timp de 8 zile cutreieră ţărmul de vest în căutarea apei de băut, lăsându-ne în consemnările sale prima descriere a cangurului. Negăsind apă , Dampier îşi continuă călătoria spre nord. Aveau să treacă 100 de ani după Dampier până ca nord vestul Australiei să fie atins de un al doilea englez. În 1829, coloniştii englezi conduşi de căpitanul Charles Fremantle întemeiază la estuarul râului Swan o aşezare care ulterior va deveni oraşul Perth, cu portul Fremantle – cel mai important din sud-vestul continentului.

În 1850, Australia de Vest devine colonie de detinuţi, până în 1868, când soseşte ultimul convoi. După 1892 acest ţinut devine destinaţia tot mai multora, atraşi de mirajul aurului. Se pare că primii care au descoperit aur în Australia de Vest au locuit în Coolgardie, doi englezi care timp de 3 luni ţinură secret descoperirea făcută. În 1893, un oarecare Patrick Harmman, în vârstă de 50 de ani, descoperă primul zacământul de aur din Kalgoorlie. Vestea acestei descoperiri stârneşte un val de imigraţie, care spori populaţia de la 50,000 cât avea Australia de Vest în 1890, la 200,000 în 1900. În 1895, Australia de Vest trece pe locul I la productia de aur. Acest an aduce aici 342 de companii, cu un capital de 68 de milioane de dolari. De acum încolo, investitorilor le tot surâse norocul. În 1953 se descoperă ţiţei, iar în 1966 se face primul export de minereu de fier. În 1959, mari profituri aduce şi industria exploatării de perle, perlele vânzându se la nişte preţuri imense pe piaţa internatională dar, pe parcurs, producţia de perle începe să scadă din cauza unor chimicale care au distrus culturile. Oricum, Australia de Vest a rămas un pământ bogat în minerale.

Prin ce este unică Australia de Vest? Prin multele specii de plante unice în lume. La ora actuală, există aici 7,000 de specii de plante. Unele se pare că sunt originare din Asia sau America de Sud. Emblema florală a acestui stat este „laba de cangur”, una dintre speciile native.
Oraşul Perth este considerat cel mai izolat oraş din lume. Este mai aproape de Jacarta, capitala Indonezei, decât de capitala federală, Canberra. Organizarea instituţiilor guvernamentale urmează modelul englezesc, tehnologia şi mass media – pe cel american. Un actor american venit aici la premiera unui film a declarat : „Australienii sunt mai americani decât… americanii…” În cluburile de noapte predomină muzica americană prezentată de disc-jockeys într-o engleză americană. Aici, cricket-ul este la fel de important ca şi religia.

Râul Swan, care traversează oraşul, îşi datorează numele navigatorului olandez Willem de Vlamingh, care l boteză astfel în 1697 când, pornit la pescuit, văzu pe râu o mulţime de lebede negre.

Perth-ul a fost proclamat oraş în 1856. Oraşul se întinde spre vest până pe ţărmul Oceanului Indian, tivit de un şirag de plaje mirifice, cu un nisip alb, ce formează în anumite zone dune lungi. În perioada august-octombrie, o senzaţională explozie florală inundă întregul oraş. Diversitatea păsărilor şi insectelor, parcurile naţionale, îi aduc un plus de frumuseţe. Fermele îngrijite şi podgoriile din brâul limitrof al oraşului atrag mulţi vizitatori, în special la sfârşit de săptămână. De a lungul râului Swan se înşiruie o salbă de podgorii. Prima cultură de viţă de vie din această zonă a fost plantată în 1840 de către John Septimus Roe. Acum, se află aici un muzeu, care expune uneltele folosite atunci pentru producerea vinului. După primul război mondial, odată cu începerea imigraţiei dinspre partea centrală a Europei, cultivarea viţei de vie a luat un considerabil avânt. Dealurile din partea sudică îmi amintesc de drumeţiile mele prin munţii Carpaţi.

Şi iată că o ultimă descoperire făcută pe acest pământ al Australiei spulberă cele două teorii ale răspândirii omului pe pământ. Descoperirea făcută de cei doi soţi australieni, Richard Fullgar şi Lesley Head, ne dovedeşte că originea tradiţiilor artistice s-a mutat cu încă 30,000 de ani în urmă. În Jinnium, nordul Australiei, cei doi au descoperit o stâncă pe suprafaţa căreia au remarcat nişte scobituri nefireşti. Curăţând depunerile de suprafaţă, au scos la iveală mii de cercuri, de 2 3 centimetri diametru, săpate cu vîrful silexului.

Richard Fullgan a declarat revistei „Australian Week”: „Fiecare mică scobitură a fost executată la capătul a cel puţin două ore de muncă. Dacă ar fi lucrat câte 8 ore pe zi, un om primitiv ar fi avut nevoie de cel puţin trei ani pentru a-şi desărvârşi opera. Concluzia care se impune este că au lucrat mai multe persoane, sau că au fost folosite unelte mai performante decât primitivul silex.”

Săpând însă în împrejurimile stâncii, s-a descoperit apoi cu totul altceva: uneltele găsite în preajma stâncii nu au aceeaşi vechime cu gravurile, ci sunt mult mai vechi. S-a crezut prima oară că este o greşeală de datare, dar şi la o a doua verificare – făcută de Donald Price, specialist în datări prin termoluminiscenţă – s a obţinut acelaşi rezultat: gravurile au fost executate acum 60,000 de ani, iar uneltele găsite au între 115,000 şi 175,000 de ani.

Se credea până la această descoperire că homo erectus s-a hotărât să colinde lumea şi a părăsit continentul african acum 400,000 de ani. Sunt două teorii: una – numită „arca lui Noe” – spune că homo sapiens a apărut din descedenţii lui homo erectus în Africa şi apoi, plecând pe urmele strămoşilor săi migratori, a recolonizat lumea, iar cealaltă – „teoria candelabrului” – conform căreia, din descedenţii lui homo erectus au apărut primii homo sapiens în mai multe locuri din lume, simultan.

Se ridică, deci, privind continentul Australiei, aceeaşi problemă: cum au reuşit oamenii aceştia primitivi să traverseze oceanul şi să treacă din sudul Asiei în Australia, când istoria ne spune că abia acum 15,000 de ani au fost construite primele ambarcaţiuni? Răspunsul a fost găsit de Yves Lancelot, de la laboratorul de geologie cuaternară din oraşul francez Aix en Provence. El spune că acum 300,000 ani (deci cu 100,000 de ani înaintea apariţiei lui homo sapiens), zona în care se află azi insulele Sonde şi Timor se afla la suprafata oceanului şi era practic o limbă de pământ care lega Asia de Australia. Nivelul Oceanului planetar era mai scăzut atunci cu cel putin 120 de metri faţă de situaţia actuală. Deci oamenii primitivi nu aveau nevoie de ambarcaţuni pentru a trece din Asia în Australia. După încă 100,000 de ani, când a apărut homo sapiens, o astfel de traversare nu se mai putea face. Nivelul oceanului crescuse.

În Australia însă nu au fost găsite nici un fel de urme ale lui homo erectus. Cu alte cuvinte, homo erectus, care putea să ajungă până în Australia pe jos nu s-a putut încumeta până acolo, iar homo sapiens, chiar dacă ar fi vrut, n-ar fi putut s o facă decât mult mai târziu, adică atunci când a devenit destul de inteligent încât să construiască o barcă. Atunci se pune firesc întrebarea: „Cum a ajuns homo sapiens acum 175,000 de ani în Australia?

Se adânceşte misterul. Loyd Taylor, paleontolog şi istoric de renume, a dat un răspuns la această întrebare: „Eu unul n-am nicio îndoială că inteligenţa a fost implantată pe Pământ. Trecerea de la atât de primitivul homo erectus la elegantul homo sapiens (care, apropo, nu s-a modificat de 200,000 de ani) s-a făcut cu siguranţă, cu ajutorul unei civilizaţii extratereste. Nu există stadii intermediare, nu există niciun motiv pentru care această schimbare să se fi produs. CINEVA a hotărât că homo erectus este tocmai bun pentru a deveni specia dominantă a Terrei şi atunci, omul primitiv a fost STIMULAT ŞI AJUTAT SĂ EVOLUEZE. Desigur după ce homo sapiens a fost creat, el A FOST RĂSPÂNDIT PE TOATĂ PLANETA. Acesta este motivul pentru care pe celedouă continente americane şi în Australia nu s-au găsit decât oseminte ale lui homo sapiens şi nimic anterior lui. Cei care ne-au creat şi ne-au plantat peste tot, nu şi-au pus problema că, la un moment dat, noi nu vom înţelege anumite discordanţe din trecutul nostru.”

Sursa netlog.com/Florenta_52.