Plagiat PONTA – ultimul atac politic al lui basinescu
Sursa foto: kiffworlds.wordpress.com
Băsescu e pe moarte o știe și el, politic și istoric el va dispărea ca 0 navă scufundată în mare. După ce va reuși să-l înfunde la răcoare cu un dosar inventat pe Năstase va ataca alți oameni care au făcut ceva pentru România. Totuși acest jegos care și-a bătut joc de România și români cât a vrut, mai încearcă pe ultima 100 de m să distrugă și un tânăr politician de perspectivă. A inventat plagiatul la comandă. Totuși uită că mai sunt și români adevărați în această țară care nu pun botul așa ușor la fumigenele de la Cotroceni.
Bombe mediatice peste tot că primul ministru al României este un plagiator. Când apar astfel de bombe eu sunt foarte sceptic și vreau să verific înainte de a da crezare presei vândute de la noi. Să vedem puțin cine este acest personaj care cică a scris pentru Nature – Marius Andruh: „In 2012 se implinesc 30 de ani de la absolvirea Facultatii de Chimie din Bucuresti. In 1978, la admiterea in Institutul Politehnic Bucuresti, Facultatea de Tehnologie Chimica au fost 40 de medii de 10.00. Imi face placere sa amintesc un nume: Ana-Maria Carstea, fiica profesorului universitar Carstea de la ASE Bucuresti, nascut in Fedelesoiu, judetul Valcea. Am dat admitere la matematica, fizica si chimie. Atmosfera a fost academica pe tot parcursul facultatii. In 1982 au fost repartitii guvernamentale ca profesori de chimie cu orasele mari inchise pentru a ni se pierde urma. Martori sunt profesorii in viata si mai ales colegele noastre „alese” : MIRELA Ceausu cas.Calinescu, Violeta Pavelescu cas.Tudor, Luci Dicui cas.Georgescu, inspector de chimie al judetului Valcea dupa 1990.
Domnul Andruh a fost „ales” sa plece in Franta ca si Domnul Funeriu inainte de 1989 cand Elena Ceausescu era „colega” cu academicienii chimisti , unii profesorii nostri. Daca analizati mai bine,veti vedea ca Elena Ceausescu trebuia impuscata in 1989, era un martor incomod acoperind sinteza drogului TMP(TMA) la Centrul de Cercetari Rm.Valcea, sector Piloti, platforma OLTCHIM. Otilia Costisor, protejata D-nei academician Brezeanu trebuia sa-i ia locul. Sa prezinte Marius Andruh teza de doctorat a Otiliei Costisor, directoarea Institutului de Chimie Timisoara care nu a fost in stare sa creeze vreun ligand vreodata, dar se plimba pe banii statului de 22 de ani. Sa vorbeasca despre teza de doctorat a managerului OLTCHIM, Constantin Roibu care sponsorizeaza revista de chimie ce scoate cadre didactice pe banda rulanta pentru Facultatea de Medicina si farmacie Timisoara si nu numai. Sa vorbeasca Marius Andruh despre doctorizarea fortata a Ramonei Tudose de la Timisoara inceputa de D-na acad.Maria Brezeanu si incheiata de el. Sa vorbeasca Marius Andruh despre magazinele de vise aparute in ultimii ani in Romania . Ne vom intalni oare dupa 30 de ani de la absolvirea facultatii? Copiii nostri trebuie sa stie adevarul despre scoala romaneasca de chimie.” doamna Cornelia Vodoiu.
Deci pentru toți românii dezinformați care se pricep la tot fără să se informeze înainte, îi anunț că nu este vorba de niciun plagiat! Conform legi 206 din 2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, nicio persoană nu poate fi acuzată de plagiat dacă citează la bibliografie lucrarea din care copiază, chiar dacă în text paragrafele nu sunt citate în ghilimele, iar sursa nu apare nici ca nota de subsol!
Dacă teza dl. Ponta nu corespunde cu regulile de la Oxford, Harvard, Bologna sau alte universități mari, nu înseamnă că acesta este un plagiator dacă a respectat legea din ROMÂNIA unde a obținut doctoratul!.
ma intereseaza dedesubturile afacerilor dubioase cu etnobotanice si felul abominabil in care au obtinut unii profituri imense de pe urma naivitatii tinerilor.
NU a fost chiar o mafie in spate, au fost si persoane care au inceput astfel de afaceri crezand ca vom ajunge un fel de Olanda din Balcani..din pacate mintile luminate de la noi nu stiu sa aplice legea si sa gestioneze astfel de situatii. In mult etari consumul de marijuana e legal, si chiar nu au atatea probleme in comparatie cu probleme romanilor care fumeaza tigari chimizate. Dar no biserica ar pierde multi bani daca am deveni Olanda din Balcani.
as vrea mai mult detalii despre scoala romaneasca de chimie.
Eh nu fac istoria scolii de chimie acum..poate in viitor.
Dar cum de esti interesat de asa ceva?