Reteta iubirii la Muzeul Farmaciei
Având în vedere că blogul meu este tratat de Muzeul Farmaciei, voi promova un eveniment mai mult decât interesant organizat pentru îndrăgostiții din Cluj-Napoca. Vineri, 24 februarie, de la ora 18 poți sărbători Dragobetele într-un loc special. De asemenea, atmosfera va fi completată de muzica celor de la Trupa OM, probabil primul concert din istoria de sute de ani a Muzeului. Biletul de intrare costă 3,1 lei.
Cei prezenţi vor afla rețeta Elixirului Dragostei, așa cum era preparat de spițerii medievali ai Clujului. Nu e nicio glumă: în arhivele muzeului s-a păstrat rețeta unor vechi preparate pe care clujenii le cumpărau acum câteva sute de ani pentru a avea noroc în dragoste sau a face pe cineva să îi iubească. Nu dezvăluim secretul, dar spunem doar atât: e vorba de un preparat simplu, care se poate pregăti ușor și în ziua de astăzi. Efectele? Așteptăm să ne spuneți dumneavoastră.
Aproape toate denumirile pentru această sărbătoare – Dragobete – sunt după numele din slava veche a sărbătorii creștine “Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul”. Această sărbătoare, numită în spațiul slav “Glavo-Obretenia”, a fost preluată de români ca și în cazul altor sărbători din calendarul popular (Probajenii sau Obrijenia, Procoava, Ovidenia, Zacetania, Stratenia s.a.). Această denumire din slavă apare în veacurile evului de mijloc sub denumirile “Vobritenia”, “Rogobete”,” Bragobete”, “Bragovete” (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), până când, probabil și sub influența principalelor caracteristici ale sărbătorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales în sudul și sud-vestul României, denumirea “Dragobete”.
O altă explicație dată de unii filologi asupra provenienței numelui “Dragobete” pornește tot de la două cuvinte vechi slave “dragu” și “biti”, care s-ar traduce prin expresia “a fi drag”. Alți filologi, adepți ai autohtonismului total al sărbătorii, explică denumirea prin două cuvinte dacice, “trago” – tap și “pede” – picioare, aceste două cuvinte transformându-se, în timp, in drago, respectiv bete.
Dacă vreți să aflați mai multe despre această sărbătoare românească vedeți și postul- Obiceiuri de Dragobete
Sponsorii Serii de Dragobete de la Muzeul Farmaciei sunt Artvinium,Cramele Recas, Perpetuum si PR & More
Sursa foto & info Muzeul Farmaciei
.