ROST… de Bradut Florescu

Sursa foto: Google+

Dintr-o eroare voită sau nu acest text a fost atribuit lui Dan Puric, dar autorul real este Braduț Florescu care l-a publicat în 16 martie 2010. Mea culpa că am participat și eu la o promovare eronată, dar acum o să repar eroarea făcută.

Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de forma și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întamplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamagit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e ușor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întamplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzica, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.

Bătrânii.  România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de functionari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flamânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afara iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generatii care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul.  Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dăcă se întamplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”.

La noi chestia asta se numeste “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege si, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară!

Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag aștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gangavii și pe toți puturoșii aștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de puscării sau de cămine culturale. Pe toți aștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.

Credința.  O mai poartă doar batrânii și tăranii, câti mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de cmâp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii aștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd si țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să raspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă aștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se marită. Baieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.

Sună-ti bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.

( sursa > Bradut Florescu)

În final vă recomand să citiți cartea „Cine suntem” a lui Dan Puric care mi-a plăcut foarte mult chiar dacă nu are nimcio legătură cu Rostul lui Raduț Florescu. Dan Puric pune ca de obicei accentul pe rană, fără să arunce cu noroi tipic românesc..