Santul

Câştigător al Premiului Publicului pentru film românesc la Festivalul Internaţional de Film – NexT 2013, Şanţul este un scurtmetraj care explorează mediul rural românesc, oferind o poveste savuroasă din punct de vedere al desfăşurării acţiunii, dar mai ales din punct de vedere al oralităţii. Comicul însoţeşte filmul, fiind predominant la nivelul limbajului, dar şi la nivelul caracterului, în ceea ce priveşte cele trei personaje principale – Vasile, soţia sa, Lucreţia şi Petre. Putem conchide că filmul îşi propune să redea un mediu social, prin prisma unei poveşti legate de tergiversarea unui ţăran, căruia statul îi impune săparea unui şanţ în faţa casei, tergiversare care duce la promisiunea făcută unui prieten, ţigan, de a-i boteza copilul. Este de remarcat că filmul nu propune nicio clipă o viziune rasistă / xenofobă faţă de personajul rrom – Petre, fiind prezentat ca un bărbat cumsecade, care-şi caută naş pentru fiul său nou-născut şi care se confruntă cu atitudinea negativă din partea altor familii. Reticenţa Lucreţiei cu privire la cumătrie vine pe fondul unor argumente mai degrabă personal-tradiţionaliste şi o ironizare a comportamentului său vizibil şi în film – felul cum dansează. Dacă urmărim structura personajelor, Vasile e un Moromete mutat din Siliştea-Gumeşti într-un sat din inima Ardealului, care, deşi nu are de înfruntat aceleaşi probleme ca personajul lui Preda, împrumută cu succes capriciile moromeţiene precum ironia aspră, firea autoritară, tergiversarea, spiritul independent al personajului reliefat aici în relaţie cu soţia sa (şi predat ca o lecţie de viaţă lui Petre, în legătură cu subordonarea femeii faţă de bărbat). Până şi Lucreţia devine o Catrina cicălitoare, bisericoasă, care cedează într-un final în faţa soţului ei.