Sunt nemtii mai buni ca noi?
Sursa foto: Picasa
Poate vi se pare ciudat că pun un asemenea post, dar m-am săturat ca de mic copil fiind să tot aud ca nemții sunt perfecți, ori tot ce vine de acolo e „țais”. Nu vreau să le minimizez meritele sau să denigrez această țară, nici pe departe, dar aș vrea să îmi exprim părerea după perioada petrecută alături de nemți în Germania și prin alte țări ale Europei. La început și eu credeam același lucru pe care îl auzim de la majoritatea românilor, ca totul e perfect, curat, fără probleme etc. Pe de-o parte este adevărat, infrastructura este bine pusă la punct, deși în cazuri de forță majoră se precipită repede. Nu prea sunt boschetari, curățenie se respectă, nu cred că din cauza conștiinței neamțului mult superioare altor nații, ci pentru că au amenzi mari dacă fac mizerie. Așa cum aveam și noi, țin minte că aveam vreo 7 ani și în stație la Minerva, clujenii ști unde este asta în cartierul Mănăștur, o doamnă a aruncat biletul de călătorie pe jos, agentul de ordine la luat și a amendat-o pe loc cu o sumă mare din câte îmi amintesc. Doamna aceea sunt convins că în viața ei nu a mai aruncat ceva pe jos, chiar dacă nici în timp nu a conștientizat niciodată că făcea vreun rău prin acest gest, a simțit la buzunar asta și și-a corectat gestul. Deci pot afirma cu tărie că această curățenie ține de respectarea unor reguli, nu din iluminarea nemților. Desigur generalizarea nu face bine, dar aici mă refer la marea majoritate a populației, deoarece am cunoscut și oameni conștienți care sunt atenți și la alte lucruri din jur, nu doar la buzunar.
Și eu sunt adeptul unei bune organizări, deoarece în acest fel ușurezi munca oamenilor, nu există stres, sau cel puțin asta așa ar trebui să fie, iar profitul și productivitatea ar fi mult mai mari. Dar la nemți e tocmai pe dos, cel puțin cu cei cu care am lucrat și ce am văzut prin jur, se stresează din nimic, fac din tânțar armăsar și lucrează mult, dezorganizat și de cele mai multe ori calitatea lasă de dorit. Persoane care aveau o certificare în domeniul hotelier nu era atentă la partea de igienă, să dau doar niște exemple: naproanele cu care se ștergeau toaletele erau folosite și pentru ștergerea veselei sau curățarea veselei, dacă atrăgeai atenția ziceau că vrei să fii șef și nu le plăcea, făceau niște reguli pe care chiar ei le încălcau apoi, serveau cacao cu lapte pe post de ciocolată caldă și multe astfel de lucruri care personal m-au făcut să mă scârbesc de stilul nemțesc și să-i numesc în stil românesc, făcînd haz de necaz, împreună cu un prieten drag, șorliști și robocopiști. Să vă explic și de unde derivă aceste nume – șorliști – de la obiceiul lor de a șorli, dilua orice, de la bere, vin, cafea, suc tot diluează și astfel de mici își diluează comportamentul, caracterul și trupul, puțini mai sunt nemți dintr-o bucată, care mai pot să consume un pahar de țuică sau vodka adevărată, majoritatea suc cu apa, bere cu apă, vin roșu, alb cu apă și alte scârboșenii; -robocopiști- cred că vă dați seama de unde vine (Robocop)..unii lucrează mult și parcă nu obosesc niciodată, sunt ca niște boi care trag în jug, dar fără nici un orizont. Am mai cunoscut oameni care lucrează mult, dar au niște planuri, idealuri etc, în schimb unii nemți lucrează mai mult decât robotul dar fără nici o direcție. Deci care ar fi diferența între un chinez și un neamț din acest punct de vedere? Eu zic că niciuna, atât doar că lucrătorul chinez muncește 4 ore pentru stat și 8 pentru el. Singura diferență e că majoritatea se cred șefi, chiar dacă sunt din dealul lui pește și nu știu nimic pe un domeniu, ei sunt nemți cei mai tari..mai tari decît americanii, mai tari decât japonezii pe care și în prezent mulți îi urăsc, avînd mesaje împotriva lor pe diverse obiecte pe care le păstrează tot timpul cu ei.
Regulile ajută, dar când sunt prea multe strică și te dezumanizează, iar unele chiar sunt absurde ca și cea din imaginea de mai sus. Adică cum nu se pot căca (scuzați exprimarea), câinii pe „strasse”? Pui regulă și la animale la care e greu să le controlezi reacțiile? Nemții vor și asta dacă s-ar putea., dar nu înțeleg că natura este mai puternică decât orice regulă umană. De văzut ultimele inundații care i-au afectat și pe ei cu toată infrastructura. O altă fază care m-a lăsat mască a fost pe o insulă unde pe faleză se putea merge și cu bicicletele, iar pe o porțiune era pus un semn așa ca cel de mai sus pentru câini, dar destinat bicicliștilor, că nu este voie să mergi pe bicicletă de la acel semn încolo, decât pe lângă ea… Am rămas peplex..adică poți merge pe toată faleza, pe lângă hoteluri, terase, restaurante, dar pe 20% din ea trebuie să mergi pe lângă bicicletă.
Culmea că și respectau de frica amenzii. Am stat cu aparatul de fotografiat, care îi inhibă mult pe nemți, cu prietenul Mihai și ne uitam la ei cum se dădeau jos de pe bicicletă și mergeau pe lângă ea crezînd că suntem ceva milițieni sau lucrători de la primărie. Absurditate mai mare nu am văzut. Bine aș înțelege dacă ar fi o zonă super mega extra circulată, dar nu era, aveau loc lejer si bicicletele și cu o viteză decentă nu se putea întâmpla nimic. Nu am reușit să-mi dau seama de unde vine această regulă, stupidă din punctul meu de vedere. Această insulă se numește Norderney, după mine este o insulă frumoasă și m-am simțit foarte bine acolo, mai ales că am înconjurat-o împreună cu 2 prieteni, deși toți ziceau că suntem nebuni, cum să înconjori o insulă??!!! Uite bine că se poate și în aprox 7-8 ore am reușit să facem acest lucru. Pentru unii e un vis văzut realitate, pentru alții e o nebunie..depinde de fiecare ce puncte de referință își ia în viață.
Să trecem la alt capitol care îmi place mult..gastronomia, obiceiurile alimentare și serviciile. La nemți acest domeniu este destul de slab dezvoltat, pentru că nu dau mare importanță pe alimentație, nu au cultul statului la masă și la dezbateri așa cum se face la noi cei mai latini. Prânzul era max 20 de minute pentru ei, după care erau iar băgați în priză.. “Ește ceea ce mănânci”, spune Ayurveda, o filozofie indiană, iar marele gastronom Jean Anthelme Brillat-Savarin a lansat dictonul “Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești”, deci dacă am fi să ne luam după aceste citate am putea caracteriza nemții că sunt rapizi și că nu dau importanță alimentației. Păcat! Deoarece alimentele ne transmit un mesaj pe care dacă nu îl luăm corect în seamă ne fac mai mult rău decât bine. Dacă pentru nemți alimentele sunt ca benzina băgată într-un BMW, pentru mine acestea sunt legătura pe care o avem cu natura, cu Universul. Trebuie mai degrabă să ne bucurăm de bunătățile care ni s-au oferit și de care avem parte zi de zi. Gastronomia este destul de slăbuță și fac combinații care pentru mine sunt respingătoare. Singurele lucruri care mi-au plăcut au fost brezel-ul și bratwurst-ul, deși de multe ori se simțea că nu e natural 100% așa cum ar trebui să fie un cârnaț de calitate și apreciat de consumatori.
Acum câțiva ani când a fost nebunia cu vaca nebună, și nemții au avut rolul în propagarea acesteia. Elvețienii și nemții au fost printre primii care foloseau animale moarte, oase mărunțite de la alte animale pentru furajarare. Normal că apar anomalii când mănânci carnea ”semenului tău”. Apoi au avut probleme că vindeau carne recongelată, expirată. De curând a ieșit la iveală scandalul cu dioxină. Au vândut în Europa și în lume tone de carne, ouă infestate cu dioxină, o substanță cancerigenă. Unde e perfecțiunea și etica nemțească??? Nu există! Pentru mine sunt O barat pe domeniul alimentație și respectul pentru alimente nu există, desigur iar mă refer la majoritate, nu la excepții care îmi confirmă regula. Deci de ce să avem un complex față de o țară care nu-și respectă locuitorii și preferă să le dea mâncare de slaba calitate? Când le ziceam că au mult de învățat de la țările cu tradiție în gastronomie și alte servicii din turism ca Italia, Franța, dar chiar și România, le era foarte ciudă. Adevărul supără de cele mai multe ori! Deci prefer să mănînc mai sănătos și cu respect pentru alimente, decît rahaturile lor otrăvitoare doar pentru că sunt din Germania. Deci eu personal nu mai mănânc nici un produs industrial din Germania, doar produse naturale de la țară, că mai există și oameni care au grijă de ei și se respectă.
Să ating și domeniul auto, la care poate etichetările sunt și mai evidente. Jos pălăria pentru mașinile făcute acum 20 de ani, dar în prezent fac mașini de duzină, cu durata de viață scurtă și care au multe probleme, pentru că și-au dat seama ca trebuie să scoată cât mai pot până mai există petrol. În prezent sunt total depășiti de japonezi care realizează mașini de calitate, performante și cu durată de viață mare. Deci români dacă vreți o mașină ”țais” cumpărați mașinile japoneze lăsați rebuturile la nemți nu le duceți în România!
Cu toată „perfecțiunea” lor mai scapă lucrurile de sub control, de curând au murit 10 oameni într-un accident feroviar. Să vă povestesc și legat de trenuri o întâmplare tragi-comică. După o călătorie Emden-Dortmund, când să coborâm din tren, erau niște agitați jos..nemți grăbiți și eu și de ciudă am stat mai nemișcat spunându-le să fie calmi Relax, No Stres..unul dintre ei ce credeți că mi-a răspuns? Bagă Gaz!:) Unii nu mai au nici o șansă să devină oameni din păcate, sunt semiroboți deja sau germano-chinezi.
Cam astea sunt părerile mele despre nemți după experiența din Germania. În orice caz am întîlnit și oameni mai normali și mai puțin robotizați, în mare parte depinde de mediul în care se află și de originile lor.
Sper că articolul de față o să schimbe puțintel opinia și complexul românilor față de nemți și să avem mai multă coloană vertebrală în relațiile cu exteriorul.
Să auzim numai de bine!
Tomorrow starts today!
@ Ursus Ma bucur ca ati revenit cu clarificari. Total de acord cu problema ROmaniei..dar solutia nu prea mai e la indemana, deoarece anumiti tineri au preferat sa fie lipitori ai vechilor conducatori si astfel nu s-a schimbat nimic avem aceiasi societate corupta. Ce ma doare ca lumea nu reactioneaza, prefera sa stea cu 10% din drepturi, fara sa miste un deget..este mult prea supus romnul si pleaca prea mult capul. Trebuie sa-l ridice o data si odata daca vrea sa traiasca decent. Invatamantul a scazut deoarece cei din afara nu ne lasa sa scoatem capul sus. De ce spun… Mai departe»
Ai dreptate Cuibus, nu sunt nemtii perfecti si nici mult mai buni decit romanii. Marea diferenta consta in bunastarea economica si de aici pleaca majoritatea neajunsurilor noastre.
Stimate domnule „Cuibus” imi pare bine sa pot relua firul discutii online incepute aici. Asadar, incerc sa raspund la intrebarile dvs. si sa mai concretizez unele puncte (daca nu aveti nimic impotriva): Sa incepem cu presupusa iesire a Germaniei din UE: sunt multi nemti care si-ar dori acest lucru, dar nu cred ca se va putea realiza din urmatoarele motive: *) tendinta mondiala actuala este de a se merge spre globalizare (aceasta idee a aparut deja mai devreme in cadrul ONU si acum traim aplicarea acestei agende, dar aceasta tema e mai bine de analizat separat, ca ar umple un… Mai departe»
Multumesc Dl. „Ursus” pentru prezentarea experientei dumneavoastra la postul meu. Per total sunt de acord cu majoritatea comentariilor pe puncte. Ma bucur ca mai exista romani impartiali si care reusesc si din afara sa patrunda mai adanc intr-o societate si nu vad doar valul materialismului de la suprafata. Totusi am sa adaug unele adaugiri la unele puncte. La partea cu constiinta si respectatul regulilor nu ma refeream ca in prezent ei respecta o regula pentru a nu fi amendati, ci pentru ca in timp s-a creat un automatism, pozitiv din multe puncte de vedere. De acord ca exista si producatori… Mai departe»
Stimate Domnule „cuibus” Am citit articolul tau despre nemti, si dupa felul in care este scris deduc ca esti um om mai inteligent decit media. Asadeci incurajat de indemnul tau de a comenta experientele tale, am sa-mi permit sa analizez punctele principale din articolul tau. Imi permit aceasta avind totusi o experienta bazat in ambele culturi: romaneasca si germana; fiind trait cam jumatate de viata in Germania si cealalta in Romania. Deci hai sa incepem: Regulile: adevarat ca nemtii au tendinta sa faca reguli pentru orice nimic, si ei insisi recunosc faptul ca se „ineaca” in reguli si in unele… Mai departe»
Nu stiu de ce unii, cand aud cateva idei nu foartea pozitive la adresa nemtilor, simt nevoia sa compare, sau mai bine zis, ca aduca contraargumente din realitatea romaneasca – adica vezi… o fi asa… dar romanii sunt si mai rai. Eu nu cred ca ideea initiala era de a compara, ci de a arata ca si ei au si slabiciuni (si au… slava Domnului) ca si oricare altii. Nu pot sa spun ca sunt de acord cu toate punctele descrise, dar totusi la multe subscriu! Desigur ca orice astfel de comentariu are o nota de generalizare, dar asa cum… Mai departe»
Asa cum si noi vom fi minoritari la noi in tara..indieni, chinezi etc vin la greu si la noi..asta e „globalizarea”
Nu sunt mai buni ca noi, dar sunt mai civilizati, cu siguranta.
Depinde ce intelegi prin civilizatie?
e super…..sa-mi zici si tu daca vrei altceva…
da e oke, merci;)
@theodorro si eu..sa-mi zici daca e oke asa sau vrei sa te pun altfel.
te-am bagat
M-am intors. Pornesc de la ideea de curatenie. Nemtii respecta foarte mult zicala „e mai usor sa pastrezi curat, decat sa cureti”. Nemtii fac sortarea deseurilor menajere. Sticlele, plasticul, hartia, cartoanele, toate vin luate din fata casei, fara plata, cu conditia sa fie sortate. La noi, te platesc ca sa le sortezi ( e adevarat ca trebuie sa le duci singur la centrele de colectare), dar facand asta, ai mai putin gunoi de aruncat deci platesti salubrizare mai putin. La noi de ce nu se aplica amenzi usturatoare pentru abuzuri de acest gen? Sunt sigur ca si la noi sunt… Mai departe»
Per total sunt de acord cu tine si ma bucur ca experianta ta e mai buna ca a mea.. Cand au primti o caruta de bani fara sa faca nimic..clar ca poti sa faci fabrici multe de reciclat, plus sa nu ceri bani multi pe salubrizare. La aplicat amenzi ma indoiesc, adica controale f rare si la ei se practica plasuta..doar sub alte forme. La tine cat de des sunt controale unde lucrezi? Corect cu ciocolata..doar ca ma refeream la gest..toata lumea bea cacao cu lapte dimineata doar nemtii seara. Clar ca semnul este destinal stapanilor de patrupede, dar nu… Mai departe»
Vezi asta e marea prostie a oamenilor. Lumea crede ca asa cum a vazut ea …apai asa e. La fel cum zici ca romanii zic de nemtii ca-s GODlike….la fel faci si tu…..generalizand experienta ta(care nu are cum sa fie una de referinta – pentru a fi ar trebui sa traiesti o viata de om in germnaia….sa vorbesti cu 99% din populatia germaniei si apoi sa tragi o concluzie babana – lucru 99% imposibil). Eu cred ca, mai ales in vremurile noastre, nu se mai poate spune ca un popor este asa sau asa. Aceste lucruri au fost spuse candva…dar… Mai departe»
Era parerea mea despre o anumita parte, tocmai ca nu vroiam sa generalizez asa cum am amintit de mai multe ori. Ma bucur ca apar si alte experiente asa putem sa schimbam opinii, experiente etc din care fiecare cred ca avem de invatat, nu de generalizat. Clar ca nu poti generaliza, mai ales ca si la ei Estul e altceva decat Vestul..si se vede diferenta si de mentalitate, cultura etc. Semnul nu ma refeream ca e pentru caini, clar ca este pentru stapani, dar odata ce ii strangi rahatul nu vad de ce nu poti plimba un caine mic si… Mai departe»
La intrebarea din titlu raspunsul nu poate fi decat unul , DA. O sa iti raspund cat de curand, cu argumente, la tot ce ai scris mai sus. Pe curand.
Abia astept sa vad si parerea ta/altcuiva, care poate a fost in alte zone mai bune si cu mai multe experiente pozitive..