Otraviti cu sare iodata

Sarea iodată continuă să ne afecteze pe noi toți deși ordonanța care instituie obligativitatea folosirii ei este complet neconstitutională. Oare nu se găsește nici un avocat care să anuleze în instanță acest act abuziv?
Sara Tommasi

Sursa foto vdtonline
Una dintre cele mai în vogă asistente TV din Italia are mari probleme cu alimentaţia. Sara Tommasi a ţinut să povestească cel mai mare secret al existenţei ei, într-un interviu acordat revistei Top. „Sufăr de grave tulburări de alimentaţie. Totul este legat de problemele mele personale.
Sapore 2010

Mai multe foto găsiți în albumul Rimini Fiera
Ieri am fost la Târgul Internațional de Produse Alimentare de la Rimini, care are deja o tradiție în acest domeniu. Acesta este destinat în special profesioniștilor din domeniul HoReCa, dar și consumatorilor simpli. Erau firme din toate branșele industriei alimentare. Utilaje, produse industriale dar și artizanale.
Secolul XXI va fi secolul crizei alimentare

Sursa foto: canadaworld
Creşterea demografică accentuată şi încălzirea globală vor provoca o adevărată penurie alimentară care ar putea genera războaie şi migraţii
Populaţia totală a planetei va creşte, în 30 de ani, de la şase miliarde de locuitori la nouă miliarde. Oamenii, animalele şi chiar motoarele maşinilor vor necesita un consum suplimentar de cereale, în condiţiile în care suprafeţele cultivabile ale Pământului nu prea mai pot creşte.
De ce e Romania o tara de rahat?

Cel mai simplu si rapid raspuns: „Pentru ca e locuita”!
NU exista zi in care sa nu existe crime, violuri, accidete mortale, legea e incalcata tot timpul. Stau si ma intreb oare a existat o zi pe pamantul acesta dupa ce au venit romanii in care sa fie totul linistit? Cred ca nu si realitatea imi da dreptate.
Programul activitatilor din luna ianuarie 2009 – Casa Municipala de Cultura
sursa foto: hunternuttall
Marti, 13 ianuarie
ora 16 – Tipurile de inteligenta umana – prof. dr. Viorel SORAN
ora 17 – Sofiologia si criza mondiala -dr. Mihai SERBAN






