10 Mai
Data de 10 Mai, sărbătoarea Regatului României, interzisă de comuniști, ignorată de către autoritățile române de după 1989, este legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a țării noastre:
Pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen sosește în București, capitala României, li depune jurământul în fața Parlamentului (tablou de Theodor Aman – Muzeul Aman, București).
Pe 10 Mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul dezbatuse problema, Carol I proclamă solemn Independența absolută a României. Comuniștii, după 1947, au încercat să înlăture orice urmă a monarhiei din istoria țării, „mutând” sărbătorirea independenței pe 9 mai. În imagine, Carol I, pe frontul anitotoman, la Poradim (fotografie de Carol Popp de Szatmary, Biblioteca Academiei, Cabinetul de Stampe).
Și, în fine, pe data de 10 Mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României, iar România a fost ridicată la rangul de Regat (gravură publicatăa in Suddeutche Zeitung).
Citiți mesajul pe care Majestatea Sa Regele Mihai l-a adresat românilor acum douăzeci de ani, cu ocazia centenarului proclamării Regatului României.
Sursa cs.kent.edu
Si un alt eveniment mai puţin semnificativ – şi eu m-am născut tot în această zi cu o încărcătură specială.
LA MULŢI ANI TUTUROR TAURILOR ŞI ÎN SPECIAL CELOR NĂSCUŢI ÎN 10 MAI!.