Universitatea Cluj

Bravo Cesena! Forza U CLUJ!

La final aveți și textul integral la Romagna e Sangiovese

Astăzi am fost iarăzi la meci pe Dino Manuzzi, unde s-au duelat Cesena și Lazio. A fost un meci frumos așa cum mă așteptam, mai ales că Cesena se află într-o poziție nu foarte confortabilă deși are un joc bun, iar Lazio este în fruntea clasamentului din Serie A. Eram convins că Cesena o să câștige, pentru că așa cum aminteam și în alte posturi seamănă foarte mult cu Unica Iubire – Universitatea Cluj, adică joacă frumos, dar nu au constanță și mai ales sunt echipe care câștigă împotriva echipelor mari, iar în fața celor mici (dacă există astfel de echipe în Serie A) pierd sau fac egal.

Atmosfera a fost foarte frumoasă, suporterii bianco-neri au cântat tot timpul ca și Sepcile Roșii! Lângă mine la începutul partidei au stat 3 bătrânei care au fost și în 1957 și la alte meciuri pe care le-a jucat Cesena împotriva romanilor de la Lazio. Până astăzi toate cele 7 partide disputate s-au terminat la egalitate, de 6 ori 0-0, și o singură dată 1-1 în 1990. După puțin timp bătrâneii nu mai aveau stare și vorbind de tinerețe și-au amintit de vremurile când mergeau în galerie și deși nevasta unuia dintre ei era puțin morcovită să meargă în galerie, până la urmă au mers toți să cânte alături de frumoșii suporteri din Romagna. LA ROMAGNA SIAMO NOI, SOLO NOI…

În altă ordine de idei Lazio a jucat destul de slab, a avut doar 2-3 ocazii clare de a înscrie, în rest balonul a fost controlat de bianco-neri. Radu Ștefan a jucat binișor, putea chiar să înscrie la un moment dat, dar a alunecat că putea să fie singur cu portarul. Scor final Cesena – Lazio 1-0.

Sper ca Cesena să nu pățească ca și U acum 2 ani, când învingea echipele tari, dar până la urmă a retrogradat..

Forza Cesena!

HAIDE U!

Romagna e Sangiovese
c’è sempre nel mio cuore,
quest’aria di paese
c’invita a far l’amore.

La briscola e il tresette
si gioca all’osteria
e col bicchiere in mano
si canta in allegria:

„E quando vien la notte romagnola (romagnola)
la mi murôsa béla e campagnôla (campagnôla)

m’invita a far l’amore
amor senza pretese
evviva la Romagna
evviva il Sangiovese!.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
bogdan

da meciu cat s-o gatat?