Divertisment,  Externe,  Tineret,  Turism,  Zi de zi

Bye Bye Oostende

dscn0259.jpg

Mai multe foto in albumul Oostende 2009

A trecut o săptămână de când am ajuns pe Mercedes și am început să simt mai bine viața pe apă. Sunt bucuros că nu am rău de mare așa cum mă așteptam, că altfel era foarte dificil, mai ales în călătoriile de câteva zile. Mi-a plăcut mult în Oostende, arhitectura orașului, organizarea a fost deosebită în toate acținile care au avut loc cu ocazia festivalului maritim de aici. Am avut multe ieșiri în larg cu angajații de la Infrabel, compania similară SNCFR-ului de la noi. Cu ocazia acestui festival, compania a oferit în apropierea gării mâncare și băutură pentru toți angajații. P deasupra le-a mai oferit niște haine personalizate, și 2 ore pe Mercedes. Fiecare om avea ecuson cu ora de îmbarcare și toate detaliile de care avea nevoie. Când o să primească și angajații SNCFR asemenea cadouri de ziua firmei sau cu ocazia unor manifestări mai grandioase? Oamenii sunt foarte calmi și prietenoși, deși personal mi-au plăcut mai mult cei de origine franceză deoarece erau mai deschiși, mai vorbareți și mai consumatori de vin de la mine de la bar decât restul. Pe lânge acești angajați a mai avut loc și o nuntă la noi pe vas a unui client fidel Mercedes din Oostende. Deși la început nu știam care sunt mirii..ca erau mai în vârstă, a fost o nuntă draguță, dar parcă era un simplu cocktail unde toată lumea bea mult și apoi vorbește tare… Mi-a plăcut în schimb că am avut mulți clienți la bar și foarte simpatici. Dacă doriți o vacanță liniștită fără gălăgie, Oostende este o locație care trebuie luată în seamă. Chiar dacă nu era foarte cald erau deja turiști din diferite țări. Sunt o mulțime de hoteluri și restaurante cu vedere la plaja plină de pescăruși jucăuși. Puteți consuma cam orice fel de produse, deoarece sunt multe restaurante cu specific local sau din alte părți. Aici am găsit cele mai bune fast food-uri, unde găseai produse proaspete din pește pescuit din apropiere și toate aveau un gust deosebit. Înghețata în schimb nu se ridică la nivelul celei din Italia, unde personal cred că este cea mai bună din lume. Prețurile sunt destul de oke, asta depinde de buzunarul fiecăruia. Găsiți o pizza destul de bună la Il Cavaliere un mic restaurant în stil italian. Un pub care trebuie neapărat să-l vizitați dacă treceți prin oostende, este Celtic Irland Hotel, Restaurant & Bar.

dscn0121.jpg

Mai multe foto in albumul Oostende 2009

Dacă doriți mai multe detalii despre această locație puteți sa-mi scrieti și o să răspund în măsura în care pot oferi informațiile cerute. Oricum pozele spun mai multe decât pot să spun eu în câteva fraze.
Bye Bye Oostende și Welcome Calais (Franța)..

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Razvan Pascu

Foarte misto experienta.