Life & Inedit

COPACII SOLARI – ENERGIE CURATĂ ŞI DESIGN AVANGARDIST PENTRU MEDIUL URBAN

copaci_solari.jpg

Anul trecut, la Viena, au fost introduşi primii stâlpi de iluminat care folosesc energia solară, şi care au o formă asemănătoare cu cea copacilor. În urma succesului de care s-au bucurat, Ross Lovegrove, cel care i-a conceput, a decis să ducă mai departe proiectul, anunţă Treehugger.com. În prezent, acesta lucrează la îmbunătăţirea designului, dezvoltând o nouă generaţie de copaci solari, denumiţi “Adaptive Solar Tree” (n.r. – Copaci Solari Adaptabili).

Ce înseamnă acest lucru? Aşa cum copacii din realitate se orientează în funcţie de lumină, cei solari “ vor urma soarele, adaptându-se arhitecturii mediului înconjurător, evitând umbrele şi urmărind lumina pentru a capta mai multă energia solară”.

Potrivit Treehugger.com care citează CNN, în momentul în care soarele apune “copacii solari îşi vor relua poziţia iniţială pentru a oferi străzii şi pietonilor iluminarea optimă.”

De asemenea ramurile copacilor solari se vor strânge în eventualitatea unor intemperii ale naturii, cum ar fi vânturile puternice. În plus, Ross Lovegrove are de gând să încorporeze în designul arborilor solari şi bule de purificare a aerului, pentru a curăţa aerul din jurul lor.

Iată deci o alternativă curată la stâlpii de iluminat folosiţi în prezent, adevărate sugative ale energiei electrice. Nu trebuie omis designul acestor copaci – solari, care ar îmbunătăţi considerabil aspectul oricărei străzi.

Fotografii: Treehugger.com

Antena3.ro.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments