De ce şi când să faceţi un implant de păr?
Transplantul de păr se realizează de mai bine de 60 de ani. Există multe informaţii despre implanturile de păr și v-ați dat seama că mulți chirurgi pot face acest lucru, dar un chirurg specializat in transplantul de păr nu poate fi ușor de găsit, mai ales dacă nu știți de ce elemente sa tineti cont. Găsirea unei clinici poate insemna o adevarată provocare deoarece industria este inundată de foarte multe oferte, insă cei mai multi pacienți preferă sa facă operația de implant de păr în Turcia.
În primul rând puteţi apela la un un implant de păr din motive estetice. Părul reprezintă unul dintre elementele fundamentale ale aspectului unui om, dar dincolo de aspectul estetic trebuie luat în considerare şi factorul psihologic. Uneori, căderea părului poate provoca probleme şi la acest nivel. Vă simţiţi mai puţin încrezători, lucru care vă poate afecta personalitatea. Redobândirea podoabei capilare înseamnă şi redobândirea încrederii şi creşterea stimei de sine.
Nu există o anumită perioadă pentru a efectua transplantul, decizia este personală şi îi aparţine exclusiv pacientului. Totodată, efectuarea operației nu este condiționată de perioada anului.
Căderea părului afectează mii de oameni, atât bărbați, cât și femei. În timp ce pierderea ereditară a părului este cea mai frecventă cauză, ea poate apărea și datorită altor factori, inclusiv hormoni, deficiențe nutritive sau stres. Nu doar patul capului poate fi afectat, dar și sprâncenele, barba și mustața.
În funcție de nivelul dvs. de cădere a părului, aveți multe opțiuni diferite atunci când vine vorba de implantul de păr. Găsirea soluției potrivite depinde de gradul de cădere a părului și de obiectivele personale.
Dacă sunteți în primele etape ale căderii părului, ați putea lua în considerare inițial opțiuni cum ar fi medicamentele dar dacă pierderea părului este mai avansată, este nevoie sa luați în considerare un transplant de păr pentru a vă îmbunătăți densitatea părului.
Dacă vă întrebaţi la ce vârstă se poate efectua transplantul trebuie să ştiţi că nu există una anume. Chiar dacă pierderea de păr ar trebui să se reducă după 42 de ani, transplantul se poate realiza de la 22 la 80 de ani. Medicul poate prescrie tratamente şi loţiuni care să stabilizeze situaţia la pacienţii mai tineri.
Un implant vă ajută să arătaţi mai bine
Când vă pierdeți părul, aspectul dvs. are de suferit. Nu doar modul în care vă vedeți este afectat, dar si felul în care alții vă văd pe voi poate avea de suferit. Căderea părului vă poate face să arătați mai în vârstă decât sunteți cu adevărat.
Transplantul de păr poate îmbunătăţi considerabil aspectul. Un transplant poate, de asemenea, să vă facă să arătaţi mai tânăr și să vă simţiţi mult mai atrăgători.
O să vă simţiţi mai confortabil
Când nu vă simțiți atractiv, încrederea dvs poate suferi. Începeți să evitaţi să ieșiți cu prietenii și să întâlniți oameni noi. Performanța dvs la locul de muncă poate suferi, deoarece încrederea voastră scăzută vă împiedică să vă exprimați ideile.
Când arăți bine, vă simți bine. Și un transplant de păr vă îmbunătățește aspectul și vă poate oferi încrederea mult dorită.
Rezultate de durată
Un transplant de păr produce rezultate permanente. Folosirea foliculilor de păr este considerată a fi rezistentă, ceea ce înseamnă că și în cazul unei chelii de tip masculin sau a altor tulburări genetice, părul din acea zonă nu va cădea. Când foliculii sunt mutați în noua locație, își mențin rezistența. Acest lucru înseamnă că veți avea un cap complet acoperit de păr (sau barbă, mustață, sprâncene) pentru tot restul vieții.
.