Fotografie

Expoziţie de fotografie „Călare în Carpaţi”

Descoperiţi natură, oameni şi tradiţii din şaua unui cal!

Vă invităm miercuri, 20 octombrie 2010, ora 13.00 la vernisajul expoziţiei de fotografie „Călare în Carpaţi” care va avea loc la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti.Expoziţia prezintă patru zone cu parcuri naţionale şi naturale: Munţii Rodnei, Călimani, Apuseni şi Munţii Măcinului. Imaginile sunt un îndemn către public de a căuta programe şi destinaţii de ecoturism din România, un semnal de alarmă asupra necesităţii integrării valorilor naturale şi culturale într-o dezvoltare locală responsabilă şi echilibrată.

Sunt prezentate imagini ce surprind aceeaşi temă: turismul ecvestru în ariile protejate Rodna, Călimani, Apuseni şi Măcin, dar prin abordarea diferită a autorilor: Radu Pop, Victor Muşat, Dan Dinu, Andrei Blumer, Andrei Posmoşanu, Vlad Dumitrescu şi Călin Chiorean.

Evenimentul va fi urmat de o recepţie cu degustare de produs naturale.

Expoziţia va fi deschisă zilnic în perioada 20-24 octombrie, între orele: 10.00–17.00.

Organizatori: Asociaţia de Ecoturism din România în parteneriat cu Asociaţia Descoperă Natura (Apuseni), Asociaţia EcoRodna (Rodna), Asociaţia Dorna Arini – Turism, Ecologie şi Cultură (Dornelor – Călimani), Comitetul Naţional de Turism Ecvestru (CNTE) şi este realizată în cadrul proiectului „Călare în Carpaţi – ecoturism ecvestru în sprijinul comunităţilor, proiect finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European, prin Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC).

Informaţii suplimentare: Florentina Florescu, coordonator proiect, tel. 0724749470, florescu.florentina@gmail.com..

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments