Cultura & Media,  Externe,  Turism,  WWW

Happy Australia Day!

happy_australian_day_cuibus_doodle_australia_transylvania_romaniaAustralienii sărbătoresc astăzi Ziua Naţională cu grătare, jocuri de cricket şi dansuri tradiţionale. 26 ianuarie 1788 reprezintă prima debarcare a europenilor, în apropiere de Sydney.
“Ne cerem scuze pentru nedreptăţile îndurate”. Este mesajul adresat aborigenilor de catre australienii care au sărbătorit Ziua Naţională.
În capitala Canberra, ceremoniile au debutat cu salve de tun la arborarea drapelului de stat. La Sydney, tonul a fost dat de un spectacol de muzică şi dansuri.
Baloanele cu aer cald au împânzit cerul în vreme ce mulţi au ales o cursă cu barcile. Cu ocazia zilei naţionale, peste 13.000 de oameni de 90 de naţionalităţi diferite, au devenit cetăţeni australieni.
Aborigenii resping această sărbătoare, ei populând continentul cu mult înaintea venirii europenilor.

aussi1.jpg

Australia, sau oficial Commonwealth of Australia, este singura ţară ce ocupă un întreg continent fiind cea mai vastă din Australasia/Oceania. Ca suprafaţă în clasamentul mondial Australia ocupă locul şase. Pe lîngă teritoriul continental, Australia cuprinde mai multe insule dintre care cea mai mare este insula stat Tasmania. Australia este o federaţie şi o monarhie constituţională parlamentară.

Australia a fost iniţial folosită de către autorităţile engleze drept loc de deportare a deţinuţilor de drept comun. La data de 13 Mai 1787, o flotǎ engleză pleacǎ din Portul Portsmouth spre Australia, comandatǎ de Arthur Phillip, cel care avea să fie şi primul Guvernator al coloniei. Avea la bord aproximativ 1000 de oameni.

Canberra este capitala Australiei din 1911. Numele de Canberra a fost hotărât în 1913. El provine de la cuvântul “kanberry” din limba aborigenilor, care înseamnă “loc de întâlnire”. Locul pe care a fost construită Canberra a căpătat statutul de teritoriu distinct, asemănător modelului Whashingtonului, numindu-se Teritoriul Capitalei Australiene (Australian Capital Territory), având propriul guvern. Oraşul Canberra ocupă aproximativ 40% din suprafaţa Teritoriului Capitalei Australiene.

Cauza desemnării unei noi capitale într-o aşezare nouă a fost rivalitatea dintre cele două mari metropole Sydney şi Melbourne. A fost ales un teritoriu situat între cele două oraşe rivale.

Canberra este situată în S-E Australiei, în statul New South Wales, districtul Yass-Canberra, la o altitudine de 550-700 de metrii, mai adânc în interiorul continentului. Are o climă mai răcoroasă comparativ cu căldura care domneşte pe litoralul estic. Temperaturile medii multianuale sunt de +28 de grade în ianuarie şi 0 grade în iulie. Uneori aici cad şi ninsori. Cantitatea medie multianuală de precipitaţii este de 628 mm.

Canberra a fost proiectată de arhitectul american Walter Burley Griffin în 1912. Construcţia oraşului a început în 1913. Sunt multe parcuri, un lac întins (Lacul Burley Griffin) situat chiar în centrul său, clădiri cu arhitectură modernă şi o reţea extinsă de drumuri rezervate bicicliştilor.

Suprafaţa Canberrei este de 805,6 km2. Cu o populaţie de 325000 locuitori (2004), este cel mai mare oraş australian care nu este situat pe coastă. Densitatea populaţiei: 402 loc/km2.

aborigeni.jpg

Australia este a cincea ţară din lume ca mărime şi cel mai mic continent. Este, de asemenea, cea mai joasă şi mai plată întindere de uscat şi continentul cel mai secetos. Conţine mai mult deşert decât orice alt continent: două treimi din suprafaţă este aridă sau semiaridă. Are o linie de coastă foarte scurtă pentru o suprafaţă atât de mare: în afara Golfului Carpentaria şi a marelui Golf Australian, sunt foarte puţine golfuri de-a lungul totalului de 19.000 km de linie de coastă. Continentului îi lipsesc în mod evident formele de relief: nu există râuri mari, iar munţii sunt joşi. Cel mai înalt varf australian, Varful Koscinsko din Alpii Australieni de la graniţa dintre New South Wales şi Victoria are o înălţime de numai 2.228 m, mai puţin de jumătate din înălţimea Mont Blanc-ului.

Continentul poate fi împărţit în trei regiuni principale: Scutul Australiei de Vest, Platoul Estic şi Marele Bazin Artezian. Scutul este un podiş care se suprapune în mare parte cu statul Australiei de Vest, format în principal de aflorimente de roci precambriene vechi de 5.703.000 milioane de ani. Cele mai remarcabile dintre aceste aflorimente sunt Peninsula Arnhem şi Podisul Kimberly din nord-vest. Platoul Estic este o regiune muntoasă cu o lăţime de aproximativ 500 km, care formează Munţii Marii Cumpene de Ape. Vârfurile cele mai înalte au o altitudine de numai 1.500 m. Munţii New England şi Munţii Albastrii din sud au înălţimi între 900-1.500 m.

Între Scutul Vestic şi Platoul Estic sunt trei bazine interioare – Bazinul Murray, Bazinul Carpentaria, Bazinul Eyre. Acestea se numesc împreună Marele Bazin Artezian, care are în cea mai mare parte mai puţin de 300 m peste nivelul mării. În nord, partea mai mare a Bazinului Carpentaria este inundată de Golful Carpentaria. Bazinul Eyre conţine Lacul Eyre, care la 15 m sub nivelul mării este cel mai jos din Australia. Intersectarea Deşertului Simpson cu aceste bazine interioare estompează distincţiile fizice dintre aceste regiuni.

În Australia activitatea vulcanică a încetat doar în ultimele milioane de ani şi există multă activitate seismică în Platoul Estic şi Vestic. Cealaltă caracteristică geografică importantă a Australiei este marea din dreptul coastei tropicale a Queensland-ului. Marea Barieră de Corali, cel mai mare recif coralier din lume, are o lungime de peste 2.000 km şi este clar vizibilă din cosmos.

Australia cuprinde 6 state şi mai multe teritorii. Cele şase state sunt: New South Wales, Queensland, South Australia, Tasmania, Victoria şi Western Australia. Dintre teritorii cele mai importante sunt: Northern Territory (NT) şi Australian Capital Territory (ACT).

Economia Australiei este situată între primele 15 din lume, în timp ce PIB-ul său este între primele 20. Australia are o economie prosperaă, alcatuită după modelul vestic, cu un PIB ceva mai ridicat decât cele ale Germaniei, Franţei şi Marii Britanii (dacă ne referim la paritatea puterii de cumpărare). Absenţa unei industrii producătoare orientate pe export este considerată un punct slab pentru economia Australiei. Însă, odată cu dezvoltarea turismului şi creşterea veniturilor rezultate din export, criticile au devenit irelevante. Datele înregistrate în ianuarie 2007 reflectă o rată de somaj de 4,6% cu 10,033,480 persoane angajate. În ultimul deceniu, inflaţia a fost de 2-3%. Sectorul serviciilor, incluzând turismul, educaţia şi finanţele, formează 64% din PIB. Agricultura şi resursele naturale contribuie cu 3-5% din PIB dar au un rol semnificativ în cadrul exportului- 65% din produsele exportate provin din agricultură. Industria reprezintă o treime din PIB. Cele mai mari pieţe de export ale Australiei sunt Japonia, China, SUA, Coreea de Sud şi Noua Zeelanda. Ţara este foarte bogată în resurse naturale ca petrol, gaze, cărbune, aur, cupru, uraniu, minereuri de fier şi bauxită. Cărbunele şi petrolul reprezintă 20% din câştigurile prin exporturi, minereurile şi mineralele circa 25%, iar aurul 8%.

copil_australia.jpg

Surse: Youtube.com, News.com.au, Informatia.ro

* Doodle realizat de Google cu ocazia Zilei Naţionale a Australiei.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Elis Ancuta

Despre Australia.