Gastronomie

Mc Italy vs. Mc Udrea (doar celor peste 18 ani)

 dscn1114.jpg

De curând în Italia a fost lansată o gamă nouă de produse pentru lanţul american Mc Donald’s. Acest lucru a fost realizat sub patronajul ministerului politicilor agricole, alimentare şi forestale din Italia. Acest lucru chiar dacă pare ciudat este o mişcare dusă foarte inteligent de cei de la Mc şi cu un profit bunicel pentru statul italian, în jur la 3,5 milioane de euro lunar care sunt mai mult decât bineveniţi având în vedere situaţia actuală. Acest acord a stârnit un val de discuţii având în vedere că Italia are o cultură gastronomică sănătoasă şi diversificată şi mai ales că tot aici sau închis în anii trecuţi restaurante Mc deoarece nu aveau clienţi dar şi pentru diverse nereguli financiare operate de acest consorţiu. Criticul gastronomic Matthew Fort (câştigător al premiului Sicial Madre Mediterranea), care colaborează cu “Il Guardian” a afirmat că este o trădare naţională într-un articol împotriva ministrului italian Luca Zaia. Acesta din urmă a răspuns publicaţiei engleze printr-o scrisoare în care afirmă că acest demers o să ajute producătorii agricoli să-şi revin din punct de vedere economic, iar italienii pot consuma un produs obţinut cu ingrediente doar din Italia şi astfel intră bani la buget care ajută la reducerea taxelor pentru italieni şi cp trebuie să fim ancoraţi în realitate că mii de tineri condumă produse Mc în toată Europa.. Nu în ultimul rând el afirmă ironic că “Stalin a murit”. Gastronomul rămâne pe poyiţii şi după această scrisoare şi afirmă că demersul său a avut efecte poyitive la nivel internaţional şi asta demonstreaya incapacitatea actuală a politicilor din Italia de a proteja şi susţine produsele tipice care ar merita toată susţinerea guvernului italian. În final acesta conclude “este o imagine deprimantă între viaţa politicienilor şi cea a locuitorilor frumoasei ţări ITALIA”.

Personal nici eu nu sunt de acord cu această colaborare, având în vedere că Italia are cea mai bogată cultură gastronomică din lume, după părerea mea. În fiecare zonă găseşti produse specifice de calitate produse de fermieri care rezistă tot mai greu împotriva tăvălugului industriei alimentare masonică.  Noroc că mai există mişcări de genul Slow Food care susţin şi sprijină din plin aceste produse peste tot în lume nu doar în Italia. Am testat şi eu produsele cu pricina şi pot să spun că sunt gustoase, nu se compară cu nimic din gama Mc, au gust plăcut, nu par artificiale şi rămâi cu un gust plăcut după. Politica de Marketing adoptată este foarte şmecheroasă deoarece schimbă aceste produse odată pe lună, deja primul Mc Italy nu se mai găseşte, deja a apărut varianta a doua care seamănă foarte mult cu un grătar românesc, cu ceapă prăjită şi untură îmbibată în pâine. Preţul unui Mc Italy este destul de piperat 4,2 euro. Oricum nu aşa se promovează produsele DOC care sunt folosite în aceste preparate. Pentru cei care vor mai multe detalii despre ingrediente pot consulta pagina oficială persapernedipiu.info.

Având în vedere situaţia actuală prin care trece România noastră aş propune realizarea unei colaborări cu cei de la Mc pentru realizarea unui produs original şi unic în lume. Numele acestuia ar trebui să fie “Mc Udrea”, doarece măcar aşa s-ar promova mai bine ţara, iar cel care îl promovează să fie mult “iubitul” băse cu sloganul care include cuvântul preferat de el: “Nu-ţi fie frică de păsărică, încearcă un Mc Udrea!”.

mc-udrea.jpg

Photo by Martin Kovalik

Cu acest produs România scapă de criză şi toată lumea este fericită, băse poate să stea liniştit cu maneliştii beute şi la taclale, boc-poc să-i facă vânt când face pauză de la coasă, iar udrea să stea cu păsărica la soare să promoveze România.

p.s. acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare sau nu..

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

[…] ceva timp a fost în cizmă un scandal mare cu McItaly despre care am scris în trecut. Până la urmă lumea a acceptat că produsele din gama McItaly se […]

Alinucj

Zici că-i o pizdă.