Clujul de langa noi,  Consumatori,  Gastronomie,  Zi de zi

Paella valenciana sau paella de Cluj?

În luna mai s-a deschis Restaurantul Don Mario pe strada Regele Ferdinand (fostă Gh. Doja), nr. 2 cică un restaurant cu mâncare tradițională italiană și spaniolă. Cum nu sunt deloc străin de cultura gastronomică a celor 2 țări am decis să merg să văd cam ce se oferă clujenilor sub formă de gastronomie din Spania & Italia. Iubitor de paella valenciana am zis să degust una făcută la Cluj-Napoca, să văd dacă măcar puțin duce cu cea din Valencia. Așa cum mă așteptam nu prea a avut nimic de-a face cu rețeta originală care are și iepure și lupini, scoici, anghinare. Paella Valenciană de Cluj..e doar cu pui și fasole. Orezul prea făcut parcă era mâncare pentru bebeșuși. Păcat că și unii români care poate au fost dincolo preferă să îndoiască vinul în loc să ofere produse de calitate să fie apreciați de clientelă. Dar până la urmă și aceste restaurante se vor cerne în timp, când consumatorul o să-și dea seama că sunt trași în barbă.

Sangria în schimb a fost acceptabilă, dar cu prea multe bucăți de măr și portocală și prea puțin lichid..

Dacă nu mă credeți puteți încerca și voi paella valenciană de Cluj-Napoca într-o ambianţă condimentată cu muzică tradiţională de la un radio din Spania. Restaurantul Don Mario este deschis între orele 09:00 şi 23:00, iar în timpul weekendului de la 12:00 la 23:00.

Dacă vreți o Paella Valenciană adevărată vă recomand să mergeți în Valencia la restaurantul Casa Roberto ..

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments