Pe Varful Moldoveanu

Datorită prietenului și colegului din liceu, Cristi Bărăian, putem să aflăm mai multe impresii despre drumul până pe Vârful Moldoveanu, cel mai mare vârf muntos (2544 m) din România, situat în Masivul Făgăraș, județul Argeș.Vă las să lecturați și să vizionați frumoasele fotografii din frumoasa Românie.

După ce am văzut la alți traveleri mai multe poze din diverse trasee montane, compuneri care de care mai ample și mai frumoase, parcă s-a trezit și în mine dorința de a face și eu un traseu mai serios…și într-o zi am ales: vreau să merg pe Vârful Moldoveanu.

Cel mai înalt vârf de la noi, cu 2544 de metri, care formează împreună cu vârful numărul 3 din Romania, Viștea, de 2527 de metri, celebrul „trapez” al țării noastre, se află în munții Făgăraș, Carpații Meridionali. Poate cei mai frumosi, mai semeți și mai sălbatici munți de la noi.

Majoritatea traseelor încep de la cabana și lacul Bâlea, unul din cele mai mari lacuri glaciare de la noi, lac aflat la 2034 de m altitudine. Durata aproximativă dus întors e cam de 12-16 ore. Sunt care reușesc să facă traseul într-o zi, sunt care aleg să poposească pe la mijlocul traseului, la cabana Podragu. Eu am făcut traseul într-o zi și jumătate deoarece am avut un rucsac total nepotrivit pentru munte și foarte greoi. Greșeală pe care nu o să o mai repet. Am pornit dimineața la 8 de la cabana Bâlea, împreună cu iubita mea Mirela Oltean, cu gândul cuceririi celui mai înalt vârf : Moldoveanu!

Într-o oră de urcare mai solicitantă am trecut creasta pe partea cealaltă către superbul lac Capra. Acesta se află la aproximativ 2230 de metri, și este un loc minunat de campare. Claritatea lacului te face să-ți dorești să te scalzi în el, dar e interzis acest lucru deoarece salvamontiști și multi dintre drumeți beau apă din lac.

După o scurtă ședință foto, am continuat drumul, nu foarte dificil o bună bucată, neputând să mă abțin de la a mai trage câte un cadru, Mirela afișându-mi „bucuria ” ei :P

Cam într-o oră de mers de la lacul Capra, ajungem la Fereastra Zmeilor, o formațiune de stânci asemănătoare unui portal, printre care puteai trage cu ochiul, de aici și numele de fereastră. Altitudinea aici este de 2170 de metri.

Chiar după fereastra Zmeilor, întâmpinăm primul hop mai serios, dar nu extrem de dificil deoarece e prevăzut cu lanțuri și cabluri de sârmă: „la trei pași de moarte”. O porțiune cu 3 creste care dacă ești atent se trece chiar lejer, fără bătăi de cap. Totuși atenția ne e atrasă de o cruce, care ne amintește că orice traseu poate deveni un coșmar dacă nu-l abordezi corect și atent. De aici traseul se bifurcă: se poate merge spre cabana Podragu prin vale, traseu puțin mai lung dar nu prea spectaculos, sau puteți alege tot traseul de creasta care e mult mai frumos. Eu am rămas pe cel de creastă…

Mergem mai departe către țelul nostru final…în alte 30 de minute de potecă accesibilă cam oricui ajungem la un alt lac, aflat mai la vale, Buda. Nu lasați numele lacului să vă strice impresia, acesta e la fel de frumos ca și Capra: un albastru puternic de o claritate remarcabilă.

Aici pauză 10 minute și o altă serie de poze de cuplu :P. Servim o ciocolată (e bine să aveți dulciuri la voi pentru că aveți nevoie pe traseu de energie), ne tragem răsuflarea și ne pornim din nou la drum. În față se ridică vârful Arpașu Mare, un vârf deloc de neglijat de 2468 de metri. Nu extrem de greu, dar mie personal mi s-a părut destul de lung.

Oricum cea mai mare altitudine la care am fost eu până acum, exceptând avionul :P. De menționat că de pe vârful Arpașului se poate vedea în zare pentru prima oară „trapezul ” cu cu cele două vârfuri: Viștea în stanga și Moldoveanu în dreapta. O poză pentru albumul de amintiri: Eu cu Mirela, iar în depărtare „trapezul”:

Pentru prima dată în ieșire pe Făgăraș traseul pare destul de lung și obositor, dar merită. Îmi aduc aminte că întrebasem pe traseu diferiți drumeți despre locația Moldoveanului, și parcă și acum îmi răsună cuvintele unora în ureche: Mai ai vreo 3 vai și 3 vârfuri…mai încă o vale, și înca una..și încă un vârf… Acum vedeam cu ochii mei unde vreau să ajung…Din poză și chiar și în realitate nu pare nu știu ce dar totuși în unele clipe ai impresia că numai nu mai ajungi. Coborâm Arpașu Mare, pe creasta Mircii, o porțiune plină de stâncă și piatră, la poalele căreia găsim un alt iezer: Podul Giurgiului.

Lacul are cam 2200 de metri pătrați, altitudinea de 2270 de metri și din aceta se poate bea apă, din el curgând un pârâu. Aici ne-am umplut și noi sticlele de apă. Bună, rece, ca lacrima de curată. Despre microfauna din apă nu pot comenta nimic :P. Probleme nu au fost. Coborâm cum ziceam pe creasta Mircii, adică versantul Arpașului, și trecem și de lac și ne apropiem de Șaua Podragului. Aici se poate coborâ la cabană (cam 30 de minute de mers ). Prețurile cabanei sunt destul de ridicate, dar justificate aș zice eu, ținând cont că totul se aduce pe măgari aici! De exemplu o ciorbă de fasole e 12 lei, o bere 10 lei, o porție de sarmale 25 de lei. Cazarea în cabană e 35 de lei de persoană. Noi am rămas la cabana după ce am venit de pe Moldoveanu că ne prinsese noaptea pe drum, lucru care nu e tocmai ok pentru o primă expediție.

Odată urcați, ne-am aruncat rucsacii jos și am multumit cerului că am ajuns până aici. Doar 20 de minute ne mai despărțeau de el, de Moldoveanu…

Aici trebuie să ajungem. Înaintam mult mai lejer fără rucsaci, parcă zburdam; totuși aici e o porțiune extrem de delicată, prevăzută cu lanțuri pentru ca orice pas greșit aici poate însemna…să nu ne gândim la lucruri rele, pentru că simt că am realizat ceva: tocmai mă aflu deasupra tuturor din Romania :P

A meritat. Efort prelungit, parcă niște dureri la genunchi dar senzația ce o ai sus merită. E o stare aparte, doar un mountaniard o poate înțelege.

O scurtă reclamă la ciocolata Făgăraș :)) Semn al aprecierii muntelui. Am mai tras câteva cadre în stanga și în dreapta vârfului, pentru a mi se întipări bine în minte unde am ajuns…