România, pe locul 53 în topul mondial al nivelului de trai.
Sursa foto : internationalliving.com
Revista „International Living” a publicat un top al celor mai bune ţări din punct de vedere al calităţii vieţii, prin aceasta înţelegându-se costul de trai (15%), cultură şi hobby-uri (10%), economie (15%), mediu (10%), libertăţi (10%), sănătate (10%), infrastructură (10%), securitate (10%), climă (10%). Așa cum era de așteptat România nu se află printre primele…sunt alte domenii la care suntem fruntași (prostituție conform studiului „Sex work in Europe”, numărul de bolnavi etc.) Pe locul I în top se află Franţa, apoi Australia şi Elveţia. Următoarele poziţii în top 10 sunt ocupate de Germania, Noua Zeelandă, Luxembourg, Statele Unite, Belgia, Canada şi Italia. Australia este un loc pe care și pe mine personal mă atrage foarte mult și nu doar pentru a te retrage după pensionare, datorită vieţii echilibrate, climei temperate, plajelor vaste şi peisajelor deosebite. Totodată, persoanele cu diplomă de facultate îşi vor găsi un loc de muncă, pentru că economia australiană profită de pe urma boom-ului asiatic.
În Elveţia totul funcţionează. Există fiabilitate, calitate, discreţie, punctualitate, siguranţă şi linişte. În Elveţia se vorbesc 5 limbi străine. În Noua Zeelandă se găsesc cele mai frumoase peisaje din lume. Mai mult, pentru tinerii licenţiaţi şi aflaţi la începutul unei cariere, Noua Zeelandă este locul perfect. Există un nivel foarte scăzut al ratei criminalităţii, iar sărăcia e un fenomen. Romania e flancată de Republica Dominicană și Insulele Cayman..nu cred că mai sunt necesare alte comentarii despre poziția țării noastre..
In orice caz, Romania e o tara moarta! Din toate punctele de vedere: sanatate, cultura, bani, spor natural…tot! De vina ar fi conducerea, apoi mentalitatile romanului. Natura romanului.
Sunt perfect de acord cu ultimul comentariu, mai putin referitor la cum ne vad strainii si ce stiu despre noi. Personal cred ca etichetarea face cel mai mult rau in orice domeniu, dar in acelasi timp trebuie un „brand de tara” prin care sa scoatem capul in lume. Nu ne stim vinde sau nu suntem lasati de altii. Multi stiu doar de Dracula sau TRansilvania, dar sunt si altii care considera Romania cea mai frumoasa tara din Europa! Multe din aceste etichete sunt false, in Germania chiar daca au infrastructura foarte buna, organizarea lasa mult de dorit, multi sunt deprimati… Mai departe»
Nu ai inteles ce am vrut sa zic in legatura cu pozele. In fine. Bravo pentru cele doua proiecte. Din pacate insa, asta e marea problema a Romaniei in general, faptul ca ne definim ca popor prin putinii oameni de valoare pe care ii avem, si nu prin caracterul general. Strainii cand se gandesc la Romania stiu de Nadia, Hagi, Brancusi si Eliade. Si in rest..mai stiu ca suntem un neam de hoti. Nu avem nimic altceva sa scoatem la inaintare decat cateva personalitati. Din pacate ei isi fac reclama doar lor, nu noua ca popor. Pe noi nu ne… Mai departe»
Nu are nici o relevanta ce spuneti despre pozele mele de pe couchsourfing..profilul acelui site nu este pentru promovarea vecinului, colegului etc. este un site dedicat drumetilor sa zic asa..am si albume unde am prieteni, cunostite: http://cuibus.shutterfly.com/ , pe facebook si in alte locatii.
Ok, tot e ceva ca ti-ai spus numele.
Ce parere aveti despre http://www.romani-adevarati.ro si http://www.terradacica.ro 2 dintre proiectele in care sunt implicat.
Poate ca ar fi mai bine sa ne „laudam” cu ce facem bine, nu sa promovam si publicam nulitati. Cat despre lauda, da-mi voie sa imi pastrez parerea. Daca ai nevoie de un exemplu de argument care sustine ideea mea, iacata-l: pe profilul tau de pe couchsurfing, toate cele cateva poze pe care le ai sunt intitulate „Eu cu x-ulescu”, „Eu in locul cutare”, „Eu in orasul nu stiu care”, „Eu”, Eu, eu, eu. Ignorand faptul ca e de la sine inteles ca pe profilul tau pui poze cu tine, nu cu vecinul, nici cu colega de birou, si astfel… Mai departe»
Cine zice ala e?
Nu mi-ati spus unde sa pun osul sa-l roada altii? Prefer sa pun osul pentru ce merita..nu pt niste oligofreni ca base si boc si alte specimene de genul. Cine prefera asta, e optiunea lui si o respecta. Vorba aceea SA TRAITI BINE CA BASE!
Tocmai din cauza ca nu ne laudam cu binele facut, ci ne impingem numele in fata cand e vb de o mediocritate, de aceea ne vede lumea asa. Exact asa cum ne prezentam :-)
@Gratiela tocmai ca nu sunt laudaros si de aceea nu am pus pe blog ce am facut pt RO.. ce faci pt tara faci cu sufletul nu pentru promovare sau lauda. cine nu are rabdare sa rasfoiasca blogul meu poate sa intre in alte locatii, suntem liberi sa alegem!
Macar eu am curajul sa-mi spun numele..nu sa pun mailuri sau pseudonime inventate..asta e alta „trasatura de caracter” a romanilor – ascunsul dupa deget!
Osul pus la lucru unde..cand anul asta 1 mil de someri ajung pe drumuri. Daca sunt locatii unde poti trai decent in Romania, eu sunt primul care pune osul si cand vad un „patron” adevarat nu un „manelist” care ii face pe angajati „sclavi”. Accept ironia cu stadionul, dar ar fi bine daca am avea si noi in tara macar un stadion unde sa putem gazdui competitii, concerte sau alte manifestari care necesita spatiu mare.
Cat despre soarta ai dreptate..de aceea noi incercam sa facem ceva prin Miscarea Virtuala DACIA mai multe detalii gasesti pe grupul de pe Facebook.
mi-a sarit ceva in ochi, era sa ma orbeasca: „sa faca si altii macar atat cat am facut eu pt Ro..”
oi fi eu foarte ignoranta, dar sincer ma indoiesc ca au auzit de tine mai mult de 1% din romani. si din astia 1%, nu stiu cati au si rabdare sa rasfoiasca prin blogul tau doldora de interese mai mult sau mai putin pornografice, microbiste, automobiliste, publicitare, etc, in cautarea celor cateva in care iti lauzi patria.
si asa, ca trasatura de caracter, lauda de sine nu miroase-a bine.
tara iti multumeste pentru critica :-) Avem nevoie de osul pus la lucru, nu de clasamente aiurea. Si in orice caz nu de mii de romani care se plang ce bine e in afara. Noua Zeelanda in sus si-n jos.. si Romania are peisaje minunate, dar nu ne asteptam sa le vezi dintr-un stadion de fotbal !
Eu zic ca ne meritam soarta.
@anonim..dar de ce avem nevoie? sa faca si altii macar atat cat am facut eu pt Ro..cel putin pt promovarea partilor bune de la noi, ca mai si critic partile rele e partea 2-a.
daca tot injuri in asa hal Romania, de ce nu pleci din tara ? Este evident ca ai fi mai fericit in alte parti ! Avem destui carcotasi care stau pe margine, dar nu de asta avem nevoie !!