Boboteaza vs. Befana

Boboteaza vs. Befana

Befana este celebrată de Epifanie, 6 ianuarie. Epifania după ritul catolicilor este o sărbătoare religiosă, care ia numele de la  cuvântul grecesc care înseamnă revelaţie. Este, de fapt, în această zi în care copilul Isus ca Fiu al lui Dumnezeu a fost descoperit de cei 3 Magi. Dar cine erau ei? Ei au fost Balthazar, Melchior şi Gaspar, trei magi care au venit din ţinuturile îndepărtate ale Orientului. Ei au pornit conduși de o stea strălucitoare, o cometă, care nu a apărut niciodată pe cer până atunci. Studiul a acestui fenomen neobişnuit le-a avertizat că ceva cu adevărat mare a fost să se întâmple.
În tradiția italiană Befana este o bătrână vrăjitoare care zboară pe o mătură și lasă cadouri la copii în șosetele din geam sau de lângă sobă. Poate fi comparată cu Moș Nicolae de la noi.

Cesena in Fiera – Târgul din Cesena

Cesena in Fiera – Târgul din Cesena


Cesena in Fiera are loc în fiecare an la începutul verii, în perioada 24-26 Iunie, unde pe străzile din centrul istoric al Cesenei se întîlnesc turiștii cu cesenatii, alături de diverși agenți economici care oferă publicului larg o gamă largă de produse alimentare și non alimentare, jocuri, spectacole, decorațiuni etc.
Pentru Cesena este un moment de întâlnire, festivalul este o bună ocazie pentru a cumpăra un produs la un preț avantajos de cele mai multe ori, indiferent de natura acestuia.
Cesena in Fiera este o sărbătoare inspirată de Sărbătoarea tradițională a Sf. Ioan Botezătorul, este o sărbătoare mare la care participă tot orașul.

Practici agricole si biodiversitate

Practici agricole si biodiversitate

Sursa foto: Muzeul Țăranului Român

Conferintele de la Sosea
Suna clocoticii-n iarba: incepe coasa.
Practici agricole si biodiversitate

Muzeul National al Taranului Roman – cunoscut pe vremuri si ca Muzeul de la Sosea, va continua si in 2011 ciclul sau de conferinte vizand dezbaterea publica a problematicii vaste a traditiilor in cultura romana actuala. Conferintele se adreseaza publicului larg, in mod special tinerilor specialisti din domeniile umaniste si se organizeaza in fiecare luna, la Clubul Taranului.