Petiţie pentru reconstrucţia urgentă a stadionului „Ion Moina” fără pistă de atletism, pe actuala locaţie

În atenţia Consiliului Judeţean Cluj, Primăriei şi Consiliului Local Cluj Napoca

Stadionul „Ion Moina”, inaugurat în 1911 şi extins în 1961, se află într-o stare deplorabilă. Începând cu instalaţiile sanitare şi terminând cu locurile de parcare, totul se prezintă într-o stare departe de cea pe care un oraş de calibrul Clujului şi o echipă de fotbal cu tradiţia, renumele şi popularitatea „Universităţii” Cluj-Napoca, o merită.

Stadionul „Ion Moina”, a cărui istorie se confundă cu cea a ultimului secol a urbei noastre, este în prag de prăbuşire! Saltul economic, de dată relativ recentă, al Clujului reclamă reconstrucţia din temelii a arenei de fotbal centrale a oraşului, la standarde moderne, după cum anunţau în campania electorală chiar cei pe care clujenii i-au ales apoi să le gospodărească oraşul şi judeţul.

„S-a greşit tactica“

„S-a greşit tactica“

merlier.jpg

Pe un stadion pustiit de fani, „studenţii” lui Alpar Meszaros au clacat lamentabil în faţa unui adversar accesibil. Belgianul dintre buturile alb-negrilor admite că s-au făcut greşeli şi că echipa are nevoie de un psiholog. Clujenii au început cum nu se putea mai prost campionatul şi au pierdut primele puncte pe teren propriu. Portarul Merlier a părăsit terenul de joc cu capul plecat şi nu a evitat să-şi arate nemulţumirea faţă de modul cum s-a abordat partida cu Drobeta Turnu Severin. „Din punctul meu de vedere s-au făcut unele greşeli tactice. Nu e normal să atacăm la scorul de 1-0. Trebuie să încercăm să jucăm fotbal, şi nu rugby”, a opinat belgianul, făcând trimitere spre conducerea tehnică.