Sport,  Universitatea Cluj

“U” nu moare!

Astăzi am reușit să ajung iar pe Stradionul Dr. Mircea Luca pentru a vedea meciul dintre marele  “U” și Gloria Bișnița. Am început în forță având câteva ocazii bune și doar neșansa a făcut să nu înscriem la pauză. În repriza a 2-a Gloria a început mai tare, iar noi am intrat mai greu în joc, dar împinși de la spate de suporterii bianoneri (care mai erau la tribuna I & II) de pe Someșul Mic, am reușit să înscrie prin Unicul Căpitan SISI! Jucătorii meciului au fost SISI, Mendy și BalaurU!

Respect “U”istilor care au fost azi la meci și au stat până la capăt. Păcat că unii au preferat un protest inutil după părerea mea prin parcuri și terase.. Dar nu s-a simți lipsa lor prea mult, deoarece cei de la tribuna I&II au cântat frumos până la final (ca în vremurile non-ultras, non-emo si non-etnobotanice) și nu am mai avut parte de o dejecție gratuită de înjurături “în adevărata tradiție Gaudeamus Igitur”, iar în plus suporterii au avut parte de un gol superb al lui SISI, iar lacrimile de bucurie ale CAPITANULUI nu se pot compara cu nici o fufă, playboystă sau cine mai vreți.

Dacă preferați parcul în loc să vedeti un “U”-ist adevărat care calcă cu umilință și respect în Templul Sportului Transilvănean Românesc este păcat. Eu și alți U-iști am venit nu odată de la sute sau mii de km să vedem un meci de-al lui “U”, să-l vedem pe Sisi, Dulca, Papi și alți “U”-iști adevărați pe teren sau implicați la “U”. Nu am venit să văd cine e fecali cu fustă, cine e șoferu director a lui pește prajit..mercenarii vin și pleacă, “U”-iștii care merită respectați rămân alături de simbol și la bine și la greu indiferent unde s-ar afla. Celor care au părăsit Peluza le doresc să simtă cum este să fi departe de  “U” CLUJ! De ce nu s-a protestat când au fost alte jeguri gen prăjitura, lăzăreanu, onaca, walteratu s.a. De multe ori nu respectăm destul persoanele, simbolurile etc. lucrurile de lângă noi și nu ne dăm seama de adevărata importanță a lor decât atunci când le pierdem sau suntem departe de ele.

Preferam sincer ca după meciul cu Pandurii  inițiatorii Suporter “U” sau alți “U”-iști din zonă să meargă la fecali cu fustă sau la jucători să-și exprime intenția de a ajuta cu un rând de tricouri că suntem de mândră minune cu banda izolatoare..în schimb ce s-a făcut? să ne beep p… și altele. Asta e spiritul lui Iuliu Hatieganu? Asta e Agora “U”? Eu sunt dispus să contribui pentru un tricou normal pentru Sisi, pentru Balaurul și alții voi? Haide-ți să fim noi ca Szony-baci și să fim mai pozitivi. (Momentul întoarcerii la Cluj, în 26 iulie 1945, este descris într-un paragraf emoţionant al cărţii lui Mircea Luca: “Îmi era parcă frică să calc pe pietre, pentru ca nu cumva ceva să se mişte şi să se schimbe. Chiar în ziua sosirii ne-am dus la stadion. Szony-baci era acolo, ca întotdeauna. Când ne-a văzut, n-a putut scoate nici un cuvânt. A stat aşa, vreo trei minute în şir. Nici nu clipea. Apoi, la fel de mut, s-a îndreptat spre un dulap. A deschis cu cheia şi a tras de un sertar mare, ca de scrin. Şi, cu aceleaşi mişcări de robot, a scos din sertar 11 tricouri alb-negre, aşezate cu grijă unul peste celălalt. Abia după ce le-a pus pe masă şi le-a netezit de câteva ori, i-am auzit glasul: . Nimeni n-a mai scos o vorbă. Mi-am holbat ochii ca să nu plâng şi am căutat în grămadă tricoul cu nr. 5. Era tricoul meu. În timp ce-l trăgeam pe cap, am zăbovit, căutându-i gura, ca să-l pot săruta pe dinăuntru”. sursa – sepcile-rosii.com)

Ura atrage ură și nu vom ajunge nicăieri cu astfel de practici!

Haideți să ștergem cu buretele mizeria din futebalul românesc și să dăm dovadă că suporterii lui “U” CLUJ sunt cei mai uniți, dedicați și speciali suporteri din RO! Să trecem peste bejenia walterată și să o luăm de la 0. Nu știu câți pureci face AMP și nici nu-s curios, dar noi trebuie să fim lângă “U” CLUJ și implicit lângă SISI, DULCA, PAPI ETC.

Haideți să fim mai buni cu noi iar acțiunile nostre să fie pozitive nu beep, beep beep. În loc de bepp mai bine se cânta Gaudeamusul!

Chiar dacă atmosfera nu a fost de mare meci, se simțea că spectatorii erau “U” iști și lângă simbol, ignorând maneliștii din conducere. Cum rămâne cu noi cântăm pentru CULORI nu pentru jucători? Nu vreau să mă piș împotriva vântului sau să mă contrazic cu alți “U” -iști, nu sunt pentru maneliștii care conduc acum acest club iubit, nu cred că este vreun “U” -ist fericit pentru conducere, dar noi trebuie să fim lângă “U” CLUJ! Nu mai vreau să fim numiți cea mai mizerabilă galerie, care înjură cel mai mult, vreau doar să revenim la normalitate, să fim Uniți pentru Simbol. Vă iubesc pe toți (chiar dacă unii au folosit cuvinte care nu-si au rostul între “U” -iști) și sper ca Familia “U” să fie mai unită la meciurile viitoare și în viața de zi cu zi!

 

 

Unde-i unul nu-i putere! Unde-s doi puterea CREȘTE!

 

Haideți să ne unim să fim “U” CLUJ – Campioana Elanurilor Nestăvilite (Ioan Chirilă), nu campioana înjurăturilor!

Deșteaptă-te Române! Deșteaptă-te “U”-istule!

“U” nu moare! “U” se purifica!

p.s. scuze dacă apar greșeli gramaticale, dar Moș Ene pe la 3 noaptea mă ataca fără milă..

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments