Divertisment,  Externe,  Tineret,  Turism,  Zi de zi

Urk

 dscn0907.jpg

Astăzi (9.06.2009) am ajuns în Urk, Olanda după o zi și jumătate de navigat pe mare. A fost destul de oke drumul, doar că spre dimineața a plouat mocănește. Tura mea a fost între 00-04 de stat la cârma velierului. Nu e mare lucru, mai ales că în cea mai mare parte se folosește pilotul automat. Cea mai mare atenție trebuie să o avem față de celelalte bărci să nu existe catastrofe maritime sau să vedem dacă nu sunt incidente, caz în care trebuie să ajutăm cum putem și noi. Traficul a fost foarte mare la început din cauza cargo-urilor, după ce am scăpat de ele a fost mai lejer. Pe la 22-23 a mai apărut un Velier la Starbordul nostru, și timp de aproximativ 2 ore am făcut liniuțe cu ei:) și îî luam de fiecare dată, din păcate ei aveau alt traseu și ne-am despărțit de ei. Vântul bătea tot mai tare și ajungea până la piele, câțiva picuri ne trezeau din amorțeală să fim atenți la alte nave și să acordăm prioritate dacă este nevoie. Unele valuri erau mai măricele și apa urca pe punte, dar, per total a fost liniștită marea și am primit acceptul ei să o traversăm până la destinația stabilită – Urk. Am rămas plăcut impresionat că există un mijloc de transport unde se respectă regulile de circulație și oamenii din trafic. Prioritatea de starbord similară cu cea dreapta din circulația rutieră se păstrează și pe mare. Spre dimineață am intrat pe marea Olandei, după ce am trecut mai multe canale. Aici a trebuit să mergem destul de încet deoarece nivelul apei este mai mic și să nu rămânem blocați pe undeva. Am ajuns în portul orășelului-satului Urk unde o să intre pentru o scurtă perioadă barca în service (se curăță de scoici, se vopsesc anumite zone etc.). Din păcate nu putem vizita astăzi orășelul deoarece suntem parcați la o distanță de aproximativ 5 m de mal și căpitanul nu ne lasă să folosim Dingy-ul să ajungem. Rețelele de net nu am reușit să le spargem..așa că o să fie sechestru la bordul Mercedes unde băgăm alcooale să ne anesteziem:). Cam atât pe astăzi..

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
undertakeror

mah, imi pare rau ca nu ajungeti si pe aici, ar fi fain, cine stie poate aveti noroc:)

de placut imi place, ca altfel nu ramaneam aici.
is in Galway, oras port la ocean, in partea de sud-vest, vezi ce poti rezolva de o vizita pe aici. oricum distractie faina sa ai, cred ca ii o experienta foarte interesanta

ne mai auzim

undertakeror

Tinere, nu stiu pe unde te duce barcutza asta….si oricum nu pare sa aiba o ruta logica :)..pentru mine cel putin..dar daca treceti cumva si pe la insulari…si mai mult pe la insularii Irlandezi…let me know….k vin sa dau un pint de Guiness.

keep us posted.
daca nu stii nick-ul uitete in YM si te prinzi tuh :P