Cultura & Media

Ziua cărţilor deschise

ziua_cartilor_deschise.jpeg

            Cărtureşti Cluj şi Timişoara au plănuit un happening de o zi, mai ales pentru cei care s-au îndepărtat prea mult de carte. În ziua de 17 noiembrie (luni), de la ora 10 dimineaţa până la 10 seara, librăriile din cele două oraşe vor aştepta cu multe cărţi deschise, răspândite pretutindeni, pe rafturi, mese, scaune şi trepte, invitând în felul lor la libertate, cunoaştere şi priviri dincolo de cortine. Într-o zi de luni, când muzeele se închid, cărţile se deschid larg şi îşi descoperă paginile pe care stau secrete, destine, credinţe şi iluzii, un sfert de adevăr sau un întreg univers.

            17 noiembrie ar putea fi oricând şi oriunde. Dacă nu veţi ajunge în Cărtureşti, e suficient să deschideţi o carte pentru a fi parte a unei sărbători livreşti ce nu cere nici şampanie, nici costum, nici grandoare. Pretinde doar un timp al ei, o detaşare de veşnica deşertăciune şi o poftă nemărginită de viaţă şi cuvânt. Ce-ar fi ca la o oră anume, numai de dumneavoastră ştiută, să începeţi un nou capitol?

Sursa: Cărtureşti Cluj

.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments