Cartea Şepcile Roşii este adusă pe Cluj Arena de un paraşutist
Ieri chiar dacă U CLUJ a pierdut pentru prima dată în istorie pe teren propiu în fața Mediașului, și nu a mai pierdut din 1999 cu 4 goluri, de la meciul cu Rapidul, a avut loc un eveniment unic în România. A fost lansată cartea de căpătâi a oricărui U-ist –Șepcile Roșii de Ioan Chirilă- într-un mod inedit, un parașutist a adus din Ceruri această biblie a sportului clujean. Cu toții sperăm că marii U-iști urmăresc în continuare ce se întâmplă în Templul Sportului Transilvănean iar cei tineri vor citi cu drag această carte și vor duce tradiția mai departe! Felicitări organizatorilor, ASR1919-ului și suporterilor care au fost joi la lansare și aseară la meci.
Să sperăm că aceste manifestări pompoase vor lua o pauză, cel puțin până vom reuși să ne salvăm de la retrogradare, deoarece acesta trebuie să fie obiectivul principal al Ganezului și al tuturor U-iștilor.
TEMPO „U”!
.