Despre poporul Roman, H.R. Patapievici

Horia Roman Patapievici (născut 18 martie 1957 în București) este un scriitor, fizician, filosof si eseist român contemporan. Din anul 2005 deține funcția de președinte al Institutului Cultural Român. Este fiul lui Denis (Dionosie) Patapievici, ajuns după al doilea război mondial membru al Partidului Comunist Austriac, apoi al Partidului Comunist Român (PMR, la acea dată), director al Direcției Circulație Monetară la Banca Națională și reprezentant al României la CAER.
Tara cu un presedinte ipocrit
Unii râd că nu au fost 51% la vot după listele lui bășinescu…
De ce trebuie sa scapam de Basescu?
Sursa foto: Mediafax . Foto : Laszlo Mihaly
Băsescu: Recunosc că sunt tâmpit, dar nu ca românii care încă mai îmi dau votul pe minciuni când vreau IO!
Să trăiți bine..hăhăhă ce bine mă distrez…
Pentru că nu a făcut nimic din ce a promis! Dacă vreți și alte detalii puteți urmîri actiunile, discursurile și nerealizările din epoca portocalie de tristă amintire.
La vot un prost şi un deştept…

Sursa foto: passaparola.info
În faţa votului, un prost este egal cu un deştept.
Dar doi proşti nu sunt egali cu doi deştepti, pentru că, din doi deştepti, unul n-o să vină la vot, fiindcă i se pare că totul e lipsit de sens.
Suspendarea lui basinescu (la cald si la rece)

Sursa foto: cronacaeattualita.blogosfere.it
Am dat un ochi pe mai multe site-uri care aveau un sondaj în legătură cu suspendarea lui bășinescu. Astăzi, 6.07.2012, unii politrucii noștri au reușit să-l pună pe tușă pe bășinescu cu 256 de voturi „pentru”, iar 114 au fost „împotrivă”, exprimate 372 voturi exprimate, două voturi au fost anulate. Pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui erau necesare 217 voturi favorabile.
Romanii au insolatie sau sunt idioti?

Sursa foto: solo-soldi.blogspot.it
Întâmplător am găsit un sondaj de opinie pe site-ul Mediafaxului în legătura cu suspendarea lui Băse, sincer mă așteptam să fie ceva de genul 80 pro și 20 împotrivă.









